ACTUALITATE 13 noiembrie 2020

SJU Covasna: E nevoie de încă 100 de angajați pentru a face față volumului de lucru

de Iulia Drăghici - Taraș | 1187 vizualizări

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Covasna, András-Nagy Róbert spune că deficitul de personal se ridică la aproape 100 de persoane în prezent. De aproximativ 40 de noi angajați ar fi nevoie numai pentru secțiile care tratează pacienți COVID, a precizat acesta. 

Întrebat despre cum se prezintă în prezent schema de personal la spital, având în vedere că recent s-au suplimentat paturile la ATI COVID, managerul Spitalului Județean de Urgență Covasna a spus: „foarte, foarte, foarte, foarte prost”. Acesta a subliniat, totodată, din nou, că angajații sunt suprasolicitați și obosiți. 

Personalul este foarte suprasolicitat. Nici nu vă imaginați în ce măsură. Avem colegi, colege, care intră la 8 dimineața în secție și ies de pe secție la 5 după-amiaza. Fără apă, fără nevoi fiziologice, transpirați. Practic, atunci când ies din zona de COVID sunt leșinați. E un ritm foarte alert, foarte solicitant din toate punctele de vedere”, a explicat András-Nagy Róbert. 

De aproximativ 90 – 100 de persoane ar mai fi nevoie pentru a completa în mod satisfăcător schema de personal la SJU, atât personal sanitar auxiliar, mediu și personal medical, adică și medici, a mai spus acesta. Dintre care, aproximativ 40 de angajați ar trebui direcționați pe secțiile COVID. 

Am scos la concurs și acum două săptămâni niște posturi, dar practic creșterea volumului de activitate este atât de mare, că nu putem să ajungem din urmă cu angajările. Plus că, pe lângă problema de a găsi o resursă umană, este și cea financiară. Dacă angajăm 100 de persoane, trebuie să le și plătim. Încercăm să găsim soluții interne, să redirijăm personal, să îl schimbăm între secții. Dacă este să trag o concluzie, aceasta ar fi că activitatea pe fiecare secție s-a dublat, pentru că fiecare secție are câte o parte de COVID și de non-COVID. Noi am repornit spitalul, dar cum am spus și până acum, trebuie să intre și celelalte spitale în activitate și trebuie să își crească și ele capacitatea de a trata pacienți”, a mai spus András-Nagy Róbert. 

Anul trecut, Spitalul Județean anunța scoaterea la concurs a 90 de posturi, dintre care o treime erau alocate Unităţii de Primiri Urgenţe, ce urma să intre într-un amplu proces de extindere și modernizare, întârziat acum din cauza pandemiei.  

În martie 2019, András-Nagy Róbert declara că instituţia a angajat în ultimii ani aproape 100 de specialişti tineri, dar și că se confruntă cu o foarte mare fluctuaţie de personal.

Totodată, în mai a.c., conducerea SJU spunea că valul de angajări pe o perioadă determinată inițiat atunci a avut ecou bun, pentru că zeci de persoane s-au arătat interesate să lucreze aici, cu toate că pandemia era și atunci prezentă. 

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe este cea mai mare instituție subordonată Consiliului Județean Covasna. Aici lucrează aproximativ o mie de persoane.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.