Situația COVID la Spitalul Județean: 47 de pacienți confirmați internați
Numărul persoanelor confirmate pozitiv la infecția cu noul coronavirus internate la Spitalul Județean este de 47, potrivit raportării de joi, 30 aprilie, de la ora 13:00. Pacienți suspecți COVID-19 sunt 8 persoane.
Dintre cei 47 de pacienți confirmați pozitiv, 32 sunt internați pe secția COVID a spitalului, 12 pacienți sunt preluați din Brașov, dintre care 10 cu probleme chirurgicale și doi cu probleme ortopedice. La Terapie Intensivă sunt trei pacienți în stare gravă, doi intubați și unul în stare critică.
Dintre pacienții suspecți, în grupa de vârstă 0 -9 ani este un pacient.
„În ceea ce privește starea pacienților internați pe secția de Infecțioase, majoritatea sunt asimptomatici sau cu simptome ușoare. 10 pacienți avem cu simptomatologie medie. Cei de pe secția de ATI sunt în stare gravă”, a spus joi, directorul medical al spitalului, dr. Roșu Mátyás.
De la începutul pandemiei, în județul Covasna au fost identificate 188 de cazuri de coronavirus.