ACTUALITATE 30 iulie 2019

Sitean mort într-un accident pe o autostradă din Germania

de Iulia Drăghici - Taraș | 14238 vizualizări

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Sita Buzăului, șofer de meserie, și-a găsit sfârșitul luni după amiază într-un grav accident de circulație, petrecut pe o autostradă din Germania.

Evenimentul rutier s-a petrecut în apropiere de Dinslaken, pe autostrada A3, scrie presa germană.

Șoferul român, care se afla la volanul unui Mercedes Sprinter, nu ar fi observat că în fața sa era o coloană care circula cu viteză redusă și a intrat în coliziune cu un TIR aflat în fața lui. Chiar dacă a încercat în ultimul moment să evite impactul și a tras dreapta de volan spre banda de urgență, șoferul nu s-a mai putut salva, scrie site-ul rp-online.de, citat de Observator.

Informațiile au fost confirmate de apropiați ai bărbatului. Se pare că Ion Olar plecase în Germania să aducă o mașină cumpărată de acolo, iar tragedia s-ar fi întâmplat când se întorcea spre casă.

Rudele și prietenii se ocupă în prezent de formalitățile necesare aducerii trupului neînsuflețit al bărbatului acasă, pentru a fi înmormântat creștinește, însă deocamdată nu se știe când se va putea întâmpla acest lucru.

În mașină cu siteanul se mai afla o femeie, în vârstă de 35 de ani, care a fost transportată la spital. În prezent, femeia ar fi în stare stabilă și ar fi fost rănită ușor.

Tragedia șochează comunitatea din zona Buzaielor, mai ales că bărbatul era cunoscut drept un om cumsecade, de ajutor. Pe pagina sa de Facebook curg, de marți dimineața, mesajele de condoleanțe.

„Doamne, cum e viața asta! Dumnezeu să te ierte suflet bun! Iar familiei multă putere să treacă peste acest moment greu”, arată unul dintre comentariile publicate pe profilul bărbatului.

Din spusele cunoscuților, se pare că șoferul era amator al utilizării telefonului mobil la volan și al intervențiilor live pe Facebook în timp ce conducea mașina.

„Ultimul live. Un drum fără întors. Dumnezeu să te ierte, prieten drag! Am rămas doar cu amintirile tale”, a scris marți, la o postare de pe Facebook din 27 iulie a decedatului, o cunoștință a acestuia.

Sursă foto: https://rp-online.de

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.