ACTUALITATE 15 iunie 2014

Sindicaliştii din Sănătate anunţă proteste de stradă

de Covasna Media | 550 vizualizări

Lider Sanitas: Oamenii nu mai rezistă cu salarii de 600 – 700 de lei

Reprezentanţii federaţiei Sanitas spun că vor picheta ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, dacă până pe 23 iunie Guvernul nu le va îndeplini cerinţele. Printre revendicări se numără mărirea salariilor cu zece procente celor care lucrează în sectoarele sanitar şi de asistenţa socială, dar şi deblocarea posturilor libere din sistem.

Sindicaliştii le reproşează guvernanţilor lipsa de interes pentru consolidarea sistemului de Sănătate şi spun că, dacă nici de această dată nu îşi vor onora promisiunile, ar putea intra în grevă generală.

„Efectiv, oamenii nu mai rezistă în condiţiile actuale. Salariile sunt foarte mici, undeva la 600 – 700 de lei. Din creşterea salariului minim pe economie s-a ajuns în situaţia nepermisă de a se egaliza 29 de trepte de salarizare. În afară de promisiuni şi de proiecte futuriste, nu am văzut absolut nimic în ultimii 5 ani. Dacă, de exemplu, contractul colectiv de muncă nu va fi înregistrat avem posibilitatea legală să declanşăm inclusiv greva de avertisment şi greva generală”, a declarat Marius Sepi – prim-vicepreşedinte Sanitas.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.