ACTUALITATE 18 decembrie 2016

Simulare județeană la evaluarea națională: doar 20% au promovat la matematică

de Iulia Drăghici - Taraș | 1504 vizualizări

Matematica dă bătăi de cap elevilor de clasa a VIII-a din județul Covasna. Doar 20,19% dintre elevii care au susținut în perioada 22–24 noiembrie simularea județeană pentru Evaluarea Națională au luat note peste 5 la această materie. Conform rezultatelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna, doar patru elevi au obținut note între 9 și 9,99, cei mai mulți, 167, reușind să ia note între 5 și 5,99.

Mai puțin de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Covasna, respectiv 45,89%, au avut notă de trecere la limba și literatura română. În plus, la această materie un elev chiar a fost eliminat din examen cu nota 1. Note între 5 și 5,99 au obținut 257 de elevi și între 9 și 9,99 doar 34 de elevi.

La niciuna dintre aceste două materii nu a fost înregistrată vreo notă de 10.

La limba și literatura maghiară, elevii au avut rezultate vizibil mai bune, adică 74,16% dintre elevi au luat note peste 5 la această materie, înregistrându-se chiar și 5 note de 10.

La simularea județeană a evaluării naționale au fost înscriși 1.955 de elevi și s-au prezentat doar 1.747, restul de 208 fiind absenți.

„Notele obţinute la simularea examenului de Evaluare Naţională vor fi trecute în catalog la rubrica „note”, dar nu pot reprezenta notă de lucrare semestrială”, arată o informare publicată pe site-ul IŞJ Covasna.

Aceeaşi sursă arată că „lucrările elevilor vor fi arhivate pentru un an de zile. Rezultatele obţinute de către elevi la probele de simulare vor fi analizate la nivelul unităţii şcolare de către comisia metodică de specialitate şi vor fi prezentate în cadrul unei şedinţe a Consiliului Profesoral. Analiza comparativă a notelor obţinute la simulare cu mediile claselor V–VII la disciplina respectivă va fi cuprinsă în portofoliul comisiei metodice/profesorului de specialitate.”

La Evaluarea Naţională din anul şcolar trecut, 76,31% dintre elevi au avut note peste 5 la toate cele trei materii, rata fiind mai mică decât în anul precedent, când procentul s-a ridicat la 83,7.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.