Sfântu Gheorghe, orașul de iarnă ca-n povești
Cum se va derula programul de sărbători în centrul reședinței de județ
Municipiul Sfântu Gheorghe se pregătește de sărbători cu o coroană de Advent uriașă, iluminare festivă specială, un patinoar în centru, orășel de iarnă ca-n povești, programe pentru copii, concerte și târg de Crăciun.
În Sfântu Gheorghe, pregătirea pentru sărbătoarea Crăciunului începe cu aprinderea primei lumânări de pe coroana uriașă de Advent. În data de 2 decembrie a acestui an, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe va amplasa pentru a noua oară o coroană de Advent uriaşă în Piața Centrală. Toți cei dornici să aducă flacăra sfințită în casele lor sunt așteptați la eveniment de la ora 19:30.
În perioada dinaintea sărbătorilor, orașul va fi împodobit cu lumini festive, iar în plus față de decoraţiunile din anii trecuți, Primăria pregătește și câteva surprize. Podul peste lacul din Parcul Elisabeta va avea un tunel de lumină, iar Piața Centrală se va îmbogăți cu o structură de iluminat interactivă, creată de proiectanți locali.
În 3 decembrie, de la ora 19, formația Szarka Tamás & Ghymes va susține un concert intitulat Mengyből az angyal (Îngerul din Rai). Concertul va avea loc în Biserica Catolică Krisztus Király, iar la el vor colabora și Corul de Copii Campanella și Corul de Tineret Eufónia.
În funcţie de vreme, până la începutul lunii decembrie va fi amenajat şi mult-așteptatul patinoar din centru, în spațiul din fața Prefecturii, fiind o locație determinantă a Pieței Centrale.
În 9 decembrie, în partea de lângă scena de piatră din Piaţa Centrală, își va deschide porțile orașul de iarnă ca-n povești. Cei mici vor putea aștepta sosirea pruncului Iisus înconjurați de elemente legate de Betleem. Atmosfera din Ajunul Crăciunului de acum două mii de ani va fi reprodusă între 22 și 23 decembrie, de ieslea de lângă orașul copiilor, unde vor putea fi mângâiate animale vii.
Teatrul de Păpuși „Cimborák” îi va aștepta pe micii iubitori ai sărbătorilor în cele patru duminici ale Adventului, de la ora 16, cu spectacole pregătite pentru copii. În urma spectacolelor teatrului de păpuși, pe 9 decembrie, începând de la ora 17, copiii se vor putea bucura de un atelier de pregătire a păpușilor, pe 16 decembrie vor putea învăța cântece, iar pe 23 decembrie vor putea asculta povești de Crăciun.
Între 14 și 24 decembrie, Piața Centrală a orașului va avea o atmosferă și mai festivă, datorită Târgului de Crăciun. Pe lângă produsele tradiționale, îi așteptăm pe cei interesați din toate categoriile de vârstă cu programe culturale, concerte, fotografii imprimabile la locație și multe surprize.
Organizatorii evenimentelor sunt Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură Kónya Ádám și Teatrul de Păpuși „Cimborák”.
Foto: Vargyasi Levente.
BIROUL DE COMUNICARE AL PRIMĂRIEI SFÂNTU GHEORGHE