ACTUALITATE 8 iunie 2017

Sfântu Gheorghe a dat startul Zilelor Sportive

de Iulia Drăghici - Taraș | 1599 vizualizări

A 11-a ediție a Zilelor Sportive ale orașului Sfântu Gheorghe a fost deschisă joi, 8 iunie, cu două competiții speciale, respectiv cu festivitatea oficială, la care au luat parte principalii organizatori, dar și viceprimarul Tóth-Birtan Csaba, în calitate de reprezentant al autorității locale.

„Zilele acestea vorbim despre sport în Sfântu Gheorghe, orașul în care sportul profesionist este în floare: echipa noastră de fotbal a promovat în Liga 1, iar echipa noastră de baschet feminin joacă deja demult în prima ligă și are rezultate foarte bune. Consider că este foarte important ca, pe lângă sportul profesionist de calitate, toată lumea, de la mic la mare să facă sport. De aceea mă bucură faptul că de Zilele Sportive foarte mulți deja s-au înscris în concursuri pentru următoarele două, trei zile. Celor care participați la concursuri vă doresc să onorați competiția și să câștigați. Municipiul Sfântu Gheorghe, cu toate posibilitățile legale și materiale de care dispune, încearcă să sprijine sportul, dar cel mai important este ca voi să vă dați seama că sportul face bine atât pentru trup, cât și pentru suflet. Vă doresc zile sportive reușite și succes!”, a spus, în cadrul festivității de deschidere, viceprimarul.

Dacă înainte de festivitate a avut loc Ștafeta Culorilor Olimpice, după aceasta, 66 de tineri au luat startul la concursul de alergare Szabó Kati, organizat în onoarea sportivei olimpice, al cărei nume îl poartă sala sporturilor din Sfântu Gheorghe.

„În fiecare an dedicăm această alergare în cinstea sau memoria unor foști participanți la Jocurile Olimpice, originari de pe meleagurile noastre. În acest an, concursul este dedicat gimnastei Szabó Kati, care a câștigat patru titluri olimpice la Jocurile Olimpice de la Los Angeles”, a transmis celor prezenți la concurs coordonatorul principal al evenimentului, Nemes Áron.

După ce au încheiat concursul de alergare, care a însemnat o tură în jurul stadionului, fiecare participant a primit câte un tricou, o medalie și o diplomă de participare, iar primii clasați au fost premiați și cu câte o cupă.

Zilele Sportive Sfântu Gheorghe constituie unul dintre cele mai mari evenimente sportive de masă din țară. Cifrele oficiale arată că pentru acest eveniment sunt pregătite un număr record de programe sportive, peste 100, din circa 65 de sporturi diferite și sunt așteptate să participe peste 3.000 de persoane. În plus, toate aceste activități sunt coordonate de aproape 50 de asociații sportive și circa 50 de voluntari.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.