ACTUALITATE 7 februarie 2016

Sepsi SIC a câştigat Cupa României la baschet feminin

de Sever Ioan Miu | 1489 vizualizări

Echipa din Sfântu Gheorghe a învins duminică Olimpia Braşov cu 87-49 şi îşi păstrează trofeul câştigat anul trecut

Echipa de baschet feminin Sepsi SIC a învins duminică, în finala Cupei României, formația Olimpia CSU Brașov cu 87-49. E a doua Cupă a României la Baschet câștigată de Sepsi SIC după ce anul trecut echipa alb-verde a învins Universitatea Alba Iulia cu 61-54, chiar pe teren propriu.

Meciul a avut loc în Sala Sporturilor „DP Colibași” din Brașov, fetele noastre fiind încurajate de ovațiile galeriei covăsnene, venită în număr mare să-și susțină echipa. Încă din prima pătrime, formația alb-verde a avut un avans uşor, 21-18. În al doilea sfert al meciului, fetele lui Zoran Mikes au obținut tot 21 de puncte, în timp ce gazdele au înscris numai 12 puncte. Astfel, la pauză scorul era de 42-30 pentru oaspeți. În al treilea sfert Sepsi SIC a condus cu 22-14, în timp ce în ultima pătrime contrastul între cele două echipe a fost și mai mare, scorul fiind 23-5 pentru formația noastră.

Sepsi Sic - Cupa Romaniei 2016 (1)

Cele mai bune marcatoare pentru Sepsi SIC în această finală au fost Tyaunna Marshall, Janeesha Jeffery și căpitanul Annemarie Părău, cu 21, 15 , respectiv 13 puncte marcate.

Victoria din finală vine după ce sâmbătă, tot la Brașov, CSU Alba Iulia a pierdut în fața Sepsi SIC cu 45-65 (15-19, 8-14, 12-11, 10-21). Principalele trei marcatoare ale semifinalei, pentru Sfântu Gheorghe, au fost Tyaunna Marshall (22), Shante Evans (12) și Annemarie Părău (10). În cealaltă semifinală, fetele de la Phoenix Galați au fost învinse de Olimpia Brașov, cu 55-72.

Sepsi Sic - Cupa Romaniei 2016 (4)

La All Star Game, o echipă e dominată de covăsnence

Luni, 8 februarie, în Sala Sporturilor „DP Colibași” din Brașov are loc tradiționalul All Star Game, în care joacă două selecționate de bashet feminin, Nord și Sud. În urma voturilor exprimate de pu­blic, de reprezentanții mass-media și de Colegiul Central de Antrenori, șapte jucătoare din 12 ale echipei Nord au fost alese de la Sepsi SIC. Astfel, echipa Nord le are în componență pe Annemarie Părău, Janeesha Jeffery, Ancuța Stoenescu, Tyaunna Marshall, Shante Evans, Izabella Lovasz, Amanda Thompson – toate de la Sepsi SIC, Sonia Ursu, Shawnta Dyer, Alexandra Uiuiu – de la CSU Alba Iulia, și Flavia Ferenczi de la Universitatea Cluj-Napoca.

Echipa Sud este formată din Porchia Green, Andreea Olah (Orosz) – CSM Târgoviște, Gabriela Irimia, Ana Ferariu, Jelena Mitic, Biljana Pesovic, Carla Bartee – Olimpia CSU Brașov, Romina Flilip, Hanna Demeter – Phoenix Galați, Florina Diaconu (Stanici) de la Rapid Bucuresti și Shanita Tava Arnold de la CSBT Alexandria.

Echipa Nord îi are ca antrenori pe Zoran Mikes de la Sepsi SIC și pe Miroslav Popov de la CSU Alba Iulia, în vreme ce Echipa Sud este antrenată de Dan Calancea de la Olimpia CSU Brașov și de Mădălin Piperea, antrenorul CSBT Alexandria.

Foto: Henning János

 

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.