ACTUALITATE 14 februarie 2016

Sepsi Futsal a învins cu 2-1 liderul clasamentului

de Sever Ioan Miu | 827 vizualizări

Sepsi Futsal a trecut sâmbătă, pe teren propriu, de Autobergamo Deva, nimeni altul decât liderul Ligii Naţionale de futsal. Covăsnenii au înscris din prima repriză și și-au dublat scorul în a doua. Hunedorenii au reușit să înscrie o singură dată, în a doua repriză. Marcatorii Sepsi Futsal au fost Mihály Zoltán, care a dat un gol din penalty, şi Cornel Țicalo.

„Am jucat cu echipa momentului, Deva e pe primul loc și joacă momentan cel mai bine în campionat. Vreau să-mi felicit echipa, au luptat de la început până la sfârșit. Au făcut foarte bine faza de apărare, au prins în contraatac, ăsta a fost și obiectivul nostru pentru astăzi, știind că Deva este o echipă foarte bună. Vreau să felicit separat și publicul, a fost minunat și ne-a ajutat extraordinar de mult”, ne-a declarat antrenorul Sepsi Futsal, Farkas Attila. „A fost o echipă mult mai motivată decât a noastră. Ăsta e fotbalul, mai și pierdem”, a spus şi antrenorul Autobergamo, Florin Ignat.

Joi, amical cu Naționala României

Joi, de la 18, în Sala Sporturilor „Szabó Kati” va avea loc meciul amical dintre echipa din Sfântu Gheorghe și Naționala de Futsal a României. „Avem și noi doi jucători, portarul Grigoraș și Pavel Vlăduț, convocați la Națională, o să fim adversari joi”, ne-a mai spus, râzând, Farkas. „După aceea campionatul stă, pentru că e Cupa României, apoi avem un meci foarte tare la Călărași, pe 28 februarie”, a precizat antrenorul.

Cealaltă echipă covăsneană de Liga I, KSE Târgu Secuiesc, a câștigat pe 14 februarie cu 3-0 prin retragerea formației din Focșani. Pe 6 martie, KSE va întâlni Dunărea Călărași la Târgu Secuiesc.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.