Secția de Neonatologie de la SJU, decorată cu baloane mov de Ziua Mondială a Prematurității
Anual, la Spitalul din Sfântu Gheorghe se nasc prematur peste 80 de copii
Ziua Mondială a Copilului Născut Prematur a fost marcată miercuri, 17 noiembrie, și la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe. Secția de Neonatologie a fost decorată cu această ocazie cu baloane mov, culoarea prematurității.
„Astăzi este despre ei: bebelușii care s-au grăbit să vină pe lume, înainte de termen, și cărora echipa noastră de la secția de Neonatologie le asigură toate condițiile pentru a recupera cu bine timpul pe care ar fi trebuit să îl petreacă în burtica mamei.
Au nevoie de multă căldură, atenție și iubire, iar azi toată atenția noastră se îndreaptă către cei doi bebeluşi născuţi prematur care se află în secţia noastră.
De Ziua Mondială a Copilului Prematur, am decorat aripa de terapie a secției de Neonatologie cu multe baloane mov, culoarea prematurităţii”, se arată într-o postare publicată miercuri pe pagina de Facebook a Spitalului.
Tot Spitalul Județean a precizat într-o altă informare că „bebelușii născuți înainte de săptămâna 37 de sarcină au de înfruntat mai multe riscuri și complicații decât copiii veniți pe lume la termen, iar în cazul celor care se nasc înainte de 28 de săptămâni, există riscul ca principalele organe să nu funcționeze așa cum ar trebui, neputând să îndeplinească funcțiile de bază.
De cele mai multe ori, acești bebeluși au nevoie de tratament de susținere de lungă durată, iar echipa secției de Neonatologie a spitalului nostru se asigură că cei mici recuperează cu bine timpul pe care ar fi trebuit să îl petreacă în burtica mamei, fiind îngrijiți cu multă pricepere și iubire”.
Statistica SJU arată și că de la începutul acestui an, la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe au venit pe lume, înainte de termen, 71 de bebeluși, media anuală a copiilor născuți prematur în ultimii 3 ani fiind de 84.
„Prevenirea nașterilor premature prin controale medicale periodice, dar și îngrijirea bebelușilor veniți pe lume înainte de termen reprezintă provocări importante pentru întreaga societate, iar progresul în aceste două direcţii se poate face doar în prezenţa unei colaborări eficiente între factorii de decizie, comunitatea medicală, familie şi societatea civilă”, mai transmite Spitalul Județean.
Ziua Mondială dedicată copiilor născuți prematur este marcată anual pe data de 17 noiembrie. Scopul acestei zile este de a atrage atenția populației asupra numărului tot mai crescut al nașterilor premature și complicațiilor asociate.
Sursa foto: Facebook/Spitalul Județean Fogolyán Kristóf.