ACTUALITATE 10 decembrie 2020

Secția ATI COVID de la Spitalul Județean, ocupată 100%

de Iulia Drăghici - Taraș | 966 vizualizări

Ce planuri de rezervă sunt în cazul în care vor fi și mai mulți pacienți în stare critică și vor necesita internarea la Terapie Intensivă 

Secția de ATI COVID a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe este ocupată la capacitate maximă. Toate cele 10 paturi alocate bolnavilor de COVID-19 sunt folosite, arată cel mai recent bilanț al unității medicale, de pacienți aflați în stare critică din cauza infecției cu SARS-COV-2. Dintre aceștia, 3 sunt intubați. Întrebarea care se pune în continuare este „ce se va întâmpla dacă numărul de pacienți în stare critică va crește?”, în condițiile în care, față de luna octombrie, în noiembrie aproape s-a dublat numărul pacienților care au trecut prin secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) COVID. 

Întotdeauna avem planuri de rezervă. Cel puțin, anul acesta întotdeauna ne-am străduit să facem un backup plan. În speța de față, pentru Terapie Intensivă, avem două. Varianta 1 este de a aloca lângă Terapia Intensivă de COVID alte paturi, dar asta înseamnă că trebuie să reducem activitatea operatorie. Varianta 2 este să creăm o sub-terapie intensivă, iar pentru asta va fi nevoie de personal suplimentar la Terapia Intensivă de pe secția de Boli Infecțioase”, a declarat miercuri, într-o videoconferință de presă, managerul SJU Covasna, András-Nagy Róbert.   

În același context, directorul medical a punctat că anul acesta s-a dublat o dată capacitatea la ATI și dacă va fi nevoie, în continuare se va apela și la ajutorul spitalelor din județ sau chiar din afara acestuia. 

Deja am trecut la planul de rezervă B, din moment ce de la cinci paturi am crescut la 10 numărul de paturi de ATI. Urmează C, D și urmează la un moment dat să ne ajute și alte spitale sau când nu se mai poate să transferăm în alte județe”, a spus dr. Roșu Mátyás. 

Dacă în luna octombrie, din totalul de 100 de pacienți care au fost internați la secția de ATI a Spitalului Județean Covasna, 36 au fost pe secția COVID, în noiembrie, din cei 122 de pacienți care au intrat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă, 60 au fost pacienți COVID pozitivi. 

În spital, miercuri, 9 decembrie, erau internați, în total, 61 de pacienți cu COVID-19, dar și 10 suspecți de a fi infectați cu virusul SARS-COV-2.

Sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.