ACTUALITATE 24 iunie 2014

Sebastian Cucu, noul subprefect de Covasna

de Agerpres | 1020 vizualizări

Noul subprefect îşi propune accelerarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate

Noul subprefect al judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat luni că şi-a stabilit ca obiectiv prioritar accelerarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate.

„În calitate de subprefect, în limita competenţelor pe care le am şi ca secretar al Comisiei judeţene de fond funciar, îmi propun să accelerez finalizarea procesului de inventariere a terenurilor şi de reconstituire a dreptului de proprietate”, a afirmat Sebastian Cucu.

Noul subprefect are 35 de ani, lucrează în cadrul Prefecturii Covasna ca jurist din anul 2002, iar începând din 2008 a condus Serviciul juridic şi de soluţionare a petiţiilor care se ocupă în principal de verificarea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi de reprezentarea în instanţă a intereselor instituţiei.

A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi a făcut studii de masterat în domeniu la Universitatea „Transilvania” din Braşov. De asemenea, a absolvit mai multe cursuri de perfecţionare profesională organizate de Institutul Naţional de Administraţie şi este membru fondator al Colegiului Consilierilor Juridici din judeţul Covasna.

Guvernul a decis săptămâna trecută încetarea exercitării funcţiei de subprefect de către Georgeta Gheorghiu, susţinută de PNL, şi înlocuirea ei cu Sebastian Cucu, numirea fiind publicată vineri în Monitorul Oficial. Învestirea oficială în funcţie a noului subprefect va avea loc, probabil, în cursul acestei săptămâni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Zseta, 24 iunie 2014
Se mai intampla si miracole in judetul Covasna. Un profesionist ajunge cu o treapta mai sus cu binecuvantarea guvernului. Din pacate cu o randunica nu se face primavara, sa speram (mai asa firav cat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.