ACTUALITATE 22 septembrie 2021

Se sistează vizitele pe toate secțiile Spitalului Județean de Urgență

de Iulia Drăghici - Taraș | 1097 vizualizări

Pacienții Covid-19 pot fi vizitați doar pe baza unor reguli stricte

Ca urmare a creșterii numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, vizitarea pacienților internați la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe se sistează începând de joi, 23 septembrie 2021.

Doar pacienții diagnosticați cu Covid-19, tratați pe secțiile Boli Infecțioase, ATI sau Chirurgie, pot fi vizitați în continuare numai pe baza unei programări prealabile și cu acordul medicului curant, fiecare pacient putând fi vizitat o singură dată pe perioada internării, de o singură persoană, timp de cel mult 15 minute.   

Astfel, rudele și aparținătorii acestor pacienți vor putea face vizite în zilele lucrătoare, în intervalul orar 13:30-14:30, după completarea unui formular care poate fi descărcat de pe site-ul spitalului (www.spitfog.ro), și care trebuie transmis în format electronic (fotografiat sau scanat) pe adresa de email: programarivizite@spitfog.ro. Cererea în original va fi prezentată la momentul vizitei.

Aparținătorul va fi informat prin e-mail în privința confirmării programării, datei și orei la care trebuie să se prezinte la vizită, precum și despre procedura pe care trebuie să o urmeze.

(Biroul de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.