ACTUALITATE 2 februarie 2017

Se anunţă un nou protest la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2599 vizualizări

Recomandările jandarmilor covăsneni pentru a evita  incidentele violente

În reşedinţa de judeţ a Covasnei se anunţă noi proteste paşnice joi, 2 februarie, împotriva Ordonanţei de modificare a codurilor penale, potrivit reţelelor de socializare. Locul întâlnirii de această dată este în faţa Instituţiei Prefectului, reprezentant al Guvernului României în judeţ. Chiar dacă nu s-a stabilit clar ora întâlnirii, 15 sau 18, covăsnenii par hotărâţi să nu se oprească în a cere guvernanţilor, alături de protestatarii din toată ţara, abrogarea modificărilor adoptate marţi noaptea, într-o totală lipsă de transparenţă.

Protestul de miercuri seara de la Sfântu Gheorghe, care a adunat aproximativ 500 de persoane, deopotrivă români şi maghiari, a fost unul pașnic, confirmă şi reprezentanții jandarmeriei covăsnene. De altfel, din toate cele 70 de adunări publice organizate în toată ţara, doar în Bucureşti au fost raportate incidente de tulburare a ordinii publice.

Jandarmii au totuşi câteva recomandări pentru cazurile în care se nasc manifestări de violenţă.

„Referitor la protestul de aseară, manifestarea s-a desfăşurat în mod paşnic şi nu s-au înregistrat evenimente de niciun fel. Ca recomandări, transmitem şi noi informaţiile făcute publice pe canalele instituţiei noastre: în primul rând, cetăţenii care manifestă paşnic ar fi bine să se distanţeze de grupurile de persoane care incită la violenţă, folosesc diverse materiale interzise sau aruncă cu obiecte. De asemenea, aceştia nu ar trebui să nu se lase intimidaţi sau provocaţi să li se alăture. Dacă se constantă astfel de persoane, care vor să incite la violenţă, ar fi bine să sesizeze forţele de ordine care sunt în imediata apropiere a acestor persoane”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna, locotenet colonel Petronela Corodeanu.

Jandarmeria Română a transmis prin intermediul Facebook „mulțumiri tuturor cetățenilor care au manifestat pașnic și au respectat indicațiile forțelor de ordine, disociindu-se de grupurile de persoane care au acționat violent”.

Manifestările publice din 1 februarie au scos în stradă peste 300.000 de persoane la nivel naţional, fiind cel mai amplu protest din ultimii 25 de ani.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.