Scopul este bunăstarea pe pământul nostru natal
Județul Covasna, prezentat în clădirea Consiliului Europei
„Am avut ocazia să vizitez, anul trecut, județul Covasna, și astfel pot să garantez că această parte a României este minunată”, a declarat președintele Congresului Autorităților Locale și Regiunilor (CALR) al Consiliului Europei, Anders Knape, în introducerea discursului pe care l-a rostit, marți seara, cu ocazia prezentării județului Covasna în Strasbourg, la Consiliul Europei.
În cadrul expoziției intitulate „Județul Covasna, în contextul valorilor”, organizată cu ocazia sesiunii plenare de primăvară a CALR, Consiliul Județean a prezentat patrimoniul cultural-popular specific județului. Gazda evenimentului a fost vicepreședintele CJ Covasna Grüman Róbert, care este și membru CALR, fiind președintele comisiei de guvernanță.
„Pământul nostru natal, județul Covasna, este parte a culturii europene de o mie de ani, aparține României de o sută de ani și este o regiune locuită în majoritate de etnici maghiari. În seara aceasta, veți putea gusta atât din cultura populară maghiară, cât și din cea română. Nu este o coincidență faptul că valorile ambelor naționalități le-am adus în capitala reconcilierii germano-franceze, deoarece 72% din populația județului Covasna este de etnie maghiară și 22 la sută de etnie română”, a Tamás Sándor, președintele CJ Covasna. El a arătat că soluția corectă pentru o relație pașnică dintre majoritate și minoritate se regăsește în multe regiuni din Europa cu o compoziție etnică similară. „Și noi dorim acest lucru. Considerăm că Tirolul de Sud din Italia, autonomia teritorială a etnicilor germani din Belgia, dar și administrația publică bilingvă a Bruxelles-ului sunt exemple de urmat. Pacea etnică a adus peste tot creștere economică. Și noi dorim să trăim mai bine și în pace pe pământul nostru natal, indiferent de naționalitate. Acesta este motivul pentru care recomandările și rapoartele Consiliului Europei, care, de exemplu, încurajează adoptarea limbilor oficiale regionale în regiunile asemănătoare cu cea a noastră, sunt importante pentru noi”, a subliniat președintele CJ Covasna. „Pământul nostru natal se află în inima României, într-o regiune în care locuiesc oameni ospitalieri și pașnici, care își păstrează valorile culturale și naționale și care primesc cu plăcere vizitatori. Veniți la noi în județul Covasna!”, a afirmat Tamás Sándor, adresându-se audienței.
„În calitate de membru al Parlamentului European, reprezentând comunitatea maghiară din România, sunt profund implicat în dezbaterea privind viitorul Europei. Ca atare, pot să vă împărtășesc perspectiva noastră ca membri ai unei minorități autohtone care trăiește de secole pe pământul său natal, Transilvania / Erdély / Siebenbürgen, în România”, a declarat, la rândul său, europarlamentarul UDMR, Iuliu Winkler în cuvântul său adresat membrilor CALR. ”Viziunea noastră despre viitorul UE presupune o uniune a națiunilor, regiunilor și comunităților. O Europă a regiunilor este probabil cel mai important element al acesteia. (…) Noi, minoritatea autohtonă maghiară din România, dorim să obținem succesul împreună cu majoritatea românească. De aceea suntem dedicați dialogului constructiv și cooperării cât mai eficiente. Apreciem foarte mult cooperarea dintre instituțiile Consiliului Europei și UE și îndemnăm Uniunea Europeană să depună toate eforturile pentru a proteja minoritățile autohtone și pentru a impune protecția drepturilor minorităților la nivelul statelor membre”, a subliniat Iuliu Winkler.
„Ne străduim, de asemenea, ca recomandările Consiliului Europei privind protecția minorităților și standardele aferente să fie incluse în normele și reglementările Uniunii Europene. Acest obiectiv este, de asemenea, susținut de evenimentul de astăzi și este ceva ce am urmărit mereu în activitatea mea din Parlamentul European. Așadar, cred cu tărie că este necesară consolidarea relației dintre Consiliul Europei, organismele sale, și Parlamentul European”, a subliniat Winkler.
Cei prezenți au răsplătit cu aplauze spectacolul susținut de elevii și profesorii Școlii Populare de Artă și Meserii, care au prezentat dansuri populare ungurești și românești din Țara Călatei, respectiv din zona Mureșului. Publicul a avut ocazia să guste din turta dulce de la Arcuș, pogăcele cu jumări, cașcaval Kézdi, ciocolată de casă, pălincă Potio Nobilis și apă minerală, iar cei care au vizitat standul județului au putut admira piese de mobilier pictat, panouri prezentând meșteșuguri populare, porturi populare autohtone din Racoșul de Sus și zona Buzaielor. Expoziția a fost organizată de Asociația pentru Promovarea județului Covasna și Centrul de Cultură al județului Covasna. Din delegația CJ Covasna au făcut parte consilieri județeni din partea UDMR, PCM, PPMT și PNL.
(Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna; Foto: Kocsis B. János)