Şase unităţi de învăţământ, neautorizate de DSP Covasna
Şase unităţi de învăţământ aflate în patru localităţi rurale din judeţul Covasna nu vor primi autorizaţie de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică, deoarece nu dispun de apă potabilă curentă ori calitatea acesteia este necorespunzătoare.
Inspectorul şcolar general interimar, Kiss Imre, a declarat marţi că este vorba despre grădiniţele cu program normal din comunele Moacşa, Micloşoara, Racoşul de Sus şi Belin, precum şi de şcolile generale din Micloşoara şi Racoşul de Sus, care au funcţionat şi în anii anteriori fără autorizaţie sanitară.
Kiss Imre a menţionat că imobilul în care funcţionează grădiniţa din Belin se află în proprietatea Parohiei Reformate, iar în această localitate urmează să fie construită pe viitor o nouă grădiniţă, cu şase săli de clasă, dotată conform standardelor. Cât priveşte unităţile şcolare din Racoşul de Sus, Kiss a menţionat că raportul Direcţiei de Sănătate Publică consemnează faptul că aici se înregistrează infiltraţii de apă minerală sulfuroasă în apa potabilă, motiv pentru care nu se acordă aviz de funcţionare.
„În aceste localităţi nu s-au găsit soluţii pentru problema apei potabile curente ori calitatea acesteia este necorespunzătoare”, a spus Kiss Imre.
În noul an şcolar, în judeţul Covasna vor funcţiona 316 unităţi de învăţământ de stat şi una particulară, dintre care 80% în mediul rural. 64% vor fi cu predare în limba maghiară, aproape 17% în limba română şi 19% mixte (română-maghiară).