Ne irită subiectul „sărăcie” abordat obsesiv în toate mediile. Ceea ce ne îngrijorează este, fără îndoială, sărăcia extinsă parcă definitiv şi asupra vocabularului pe care îl utilizăm. Răspunsurile schematice, spre deosebire de limbajul ceremonios de altădată, au devenit frecvente. Mai mult, o adevărată voluptate pentru mulţi reprezentanţi ai tinerei generaţii este să creeze inscripţii obscene în cele mai vizibile locuri: pe pereţii blocurilor, pe băncile şcolilor sau pe garduri, acestea fiind percepute ca o victorie a cuvântului cu întreaga lui încărcătură.

Nu trebuie să ciulim prea tare urechile ca să auzim că lumea (cea bună!) caută „job-uri”, poartă „ginşi” şi nu de puţine ori întâlnim indivizi „superofticaţi”, dacă ceva nu le iese „k lumea”. Termenul, dacă-l putem numi astfel, „supermişto” înlocuieşte, pare-se cu succes, formele de superlativ. Nu suntem „oau” (fiind folosit ca adjectiv, având o conotaţie pozitivă) dacă nu folosim un astfel de limbaj.

Şansele să mai savurăm din când în când o carte sunt minime, pentru că programul nostru este „full”. „Se merită” să acordăm importanţă felului în care ne exprimăm?

Să nu „ne riscăm” să lăsăm pe mâine ce putem citi azi!

Cornelia Văcăruş