SPORT Acum 1 ora, 3 minute

Sepsi OSK bate Steaua şi mai face un pas spre prima ligă

de Covasna Media | 157 vizualizări

Într-un meci din cadrul etapei a 8-a a play-off-ului Ligii 2, Steaua a întâlnit pe teren propriu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Partida s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 0-2.

Echipa covăsneană vine după o victorie importantă obținută împotriva liderului Corvinul, 2-1, care a menținut-o pe locul 2, la două puncte peste FC Voluntari.

Impulsionată de suporteri, care aniversau câştigarea în 7 mai1986 a Cupei Campionilor Europeni,echipa gazdă a început mai bine meciul dar nu reuşeşte să pună mari probleme defensivei echipei antrenate de Ovidiu Burcă.

0-1. E minutul 19, Sepsi urcă în atac, centrarea din partea dreapta a lui Oteliţă îl găseşte pe Mawa care reia cu capul însă portarul Frănculescu respinge în faţă. Mingea ajunge la Davordzie, iar ghanezul o trimite, cu latul, în poartă.

0-2. La o nouă acţiune de atac a trupei lui Burcă, o minge respinsă de un fundaş al gazdelor ajunge la Techereş, iar fundaşul stâng execută o rabona de la 13-14 metri lateral stânga și înscrie cu boltă peste Frănculescu (31’). O reuşită pe care suporterii lui Sepsi OSK o vor ţine minte multă vreme.

Steaua încearcă să ameninţe poarta lui Ungureanu, dar nu o face cu toată inima pentru că Sepsi este în continuare periculoasă, fiind la un pas să înscrie şi al treilea gol. Prima parte a meciului se încheie cu scorul de 0-2.

A doua repriză începe la fel ca prima, cu Steaua dominând, punând presiune dar fără să-şi creeze ocazii de gol. Nici Sepsi nu mai contează în atac, mulţumindu-se să apere avantajul de pe tabelă.

Apar însă nervii. Matei, mai întâi, primeşte galben pentru proteste, după care este victima unui atac imprudent în urma căruia Huszti este eliminat (64’). Matei se resimte, este schimbat şi ulterior scos pe targă din zona terenului.

În continuare se joacă haotic de ambele părţi. Covăsnenii profită de superioritatea numerică şi împing jocul mai mult în jumătatea de teren a bucureştenilor.

Puţine faze de semnalat pentru finalul meciului, exceptând câteva încercările de la distanţă ale lui Drăghici (80’) şi Nicolas Popescu (84’).

Sepsi OSK câştigă trei puncte preţioase şi reface distanţa de 5 lungimi faţă de FC Voluntari.

STEAUA BUCUREȘTI – SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE 0-2 (0-2)

Au marcat: Carl Davordzie 19′, Alin Techereș 31′

Stadion: Steaua (Bucureşti).  

Arbitru: Mihai Motan (Târgovişte – Dâmboviţa). Asistenți: Ioan Daniel Humiţa (Armeniş – Caraş Severin) și Marius Ionuț Matica (Oradea – Bihor). Rezervă: Andrei Florin Vremăroiu (Moreni – Dâmboviţa).

Steaua: Frănculescu – Răsdan, Adăscăliței (Nacho Bonet 36′), Huszti (64′ – eliminat), Ad. Ilie, St. Drăghici (cpt.) –Rotaru, Gualda (Nic. Popescu 77′), Pacionel (Nedelcu 46′), Chipirliu (Nedelea 73′) – Lascu (Rubio 46′)

Antrenor: Daniel Oprița

Eliminat: Andras Huszti 64′ (roșu direct)

Sepsi OSK:  Ungureanu – Oteliță (Oroian 73′), Haruț, Dobrosavlevici, Techereș (Batzula 73′) – Nic. Păun – Nacho Heras, Dani Iglesias, Matei (cpt.) (Aganovic 69′), Mawa (Vîrtej 54′) – Davordzie (Vianna 69′)

Antrenor: Ovidiu Burcă

Surse: liga2.prosport.ro, primasport.ro

Foto: Sepsi OSK/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.