ACTUALITATE 26 mai 2022

Săptămâna prevenirii criminalității: 24 mai – Prevenirea violenței domestice

de Covasna Media | 767 vizualizări

Marți, 24 mai, în ziua dedicată prevenirii violenței domestice din cadrul „Săptămânii prevenirii criminalității”, polițiștii de la formațiunile de ordine publică din IPJ Covasna și cei de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu un ofițer specialist din cadrul I.J.J. Covasna – Compartimentul Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale, au desfășurat campanii de conștientizare cu privire la violența domestică, un subiect care necesită o amplă informare, în special în ceea ce privește drepturile victimelor acestui tip de violență.

Scopul acțiunii noastre este să ne asigurăm că cetățenii cunosc faptul că, în astfel de situații,  pot apela la sprijinul instituțiilor abilitate în gestionarea acestui fenomen și că pot beneficia de asistență și protecție.

Legea 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice prevede o serie de drepturi pentru victima violenței domestice, dar și tipurile de servicii de care pot beneficia victimele și instituțiile la care pot apela pentru sprijin. 

Astfel, conform actului normativ sus-menționat, victima violenței domestice are dreptul:

a) la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private;

b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;

c) la protecție specială, adecvată situației și nevoilor sale;

d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum și la asistență medicală gratuită, în condițiile prezentei legi;

e) la consiliere și asistență juridică gratuită, în condițiile legii.

Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.