ACTUALITATE 31 martie 2009

Sânge recoltat „la picnic“

de Covasna Media | 412 vizualizări
Voluntarii Asociaţiei „Pentru Comunitate“ şi Centrul de Transfuzii Covasna au organizat sâmbătă o amplă campanie de colectare de sânge la Breţcu, în urma căreia un număr mare de persoane a venit să doneze sânge. „A fost mult peste aşteptări, acţiunea a avut un succes nebun, a fost o cantitate mare de sânge recoltat. A fost o premieră în ţară faptul că, cu ajutorul unor sponsori, am oferit donatorilor, după donare, un cârnaţ prăjit pe jar, apă minerală, suc, şi

Voluntarii Asociaţiei „Pentru Comunitate“ şi Centrul de Transfuzii Covasna au organizat sâmbătă o amplă campanie de colectare de sânge la Breţcu, în urma căreia un număr mare de persoane a venit să doneze sânge. „A fost mult peste aşteptări, acţiunea a avut un succes nebun, a fost o cantitate mare de sânge recoltat. A fost o premieră în ţară faptul că, cu ajutorul unor sponsori, am oferit donatorilor, după donare, un cârnaţ prăjit pe jar, apă minerală, suc, şi a fost pentru prima dată când o asemenea donare mobilă a semănat cu un picnic”, a spus directorul Centrului de Transfuzii, dr. Andy Rosin.

Potrivit acestuia, la campanie au participat doi medici, plus voluntarii Asociaţiei „Pentru Comunitate“, care împreună cu medicul de familie din comună au mobilizat oamenii şi au ajutat la campanie. De asemenea, Consiliul Judeţean a sprijinit acţiunea cu un microbuz pe care l-a pus la dispoziţia organizatorilor pentru transport.

Rosin spune că ideea cu masa caldă după donare, în afara tichetelor de masă care le revin donatorilor prin lege, a văzut-o în Germania, iar campania mobilă care a avut loc sâmbătă la Breţcu este cea mai reuşită la care a participat, în ţară.

Dr. Rosin le mulţumeşte voluntarilor Elena Stoenescu, Alin Bagoly, Alexandru Dragoi, dar şi sponsorilor Bertis, Casalco, Toro Impex, Biborţeni, Bodoc, Madexport, Bem Balogh şi Rambox.

Teme articol: donatie sange recoltare
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.