ACTUALITATE 18 octombrie 2018

Amenzi de aproape 870.000 de lei aplicate de polițiști în domeniul forestier

de Iulia Drăghici - Taraș | 807 vizualizări

În primele 9 luni din 2018, polițiștii au făcut dosare penale pentru săvârșirea a 180 de infracțiuni la regimul silvic și au fost constatate aproape 500 de abateri de natură contravențională

Joi, 18 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a avut loc întâlnirea Grupului de Lucru pentru prevenirea și combaterea delictelor în domeniul silvic, format în baza planului de măsuri „Scutul Pădurii 2018”.

Întâlnirea s-a desfășurat sub coordonarea conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, prin comisar șef de poliție Palade Eugen, iar la aceasta au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, Gărzii Forestiere Brașov, ai Direcției Silvice Covasna și Gărzii de Mediu Covasna. În acest cadru au fost dezbătute aspecte referitoare la situația operativă înregistrată în primele 9 luni ale acestui an pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, dar și aspecte referitoare la măsurile cuprinse planul „Scutul Pădurii 2018” și cadrul legal aplicabil.

Obiectivele urmărite prin constituirea acestui grup de lucru sunt prevenirea și combaterea eficientă a faptelor ilicite în domeniul silvic, prin stabilirea și menținerea unei strânse colaborări între instituțiile cu atribuții în acest domeniu, dar și prin organizarea unor acțiuni comune pentru identificarea și stoparea faptelor prin care se aduce atingere fondului forestier.

Întâlnirile Grupului de Lucru urmează să se desfășoare lunar, iar în cadrul acestora reprezentanții instituțiilor partenere dezbat aspecte referitoare la legislația aplicabilă în domeniu, fiind analizate inclusiv spețe concrete întâlnite în cadrul activității pe această linie.

Se realizează astfel o analiză a activităților desfășurate, punându-se în discuție și propuneri pentru organizarea și desfășurarea unor acțiuni în perioada următoare, în contextul apropierii sezonului rece, dar și măsuri în vederea eficientizării activității de cercetare a cauzelor penale aflate în lucru și soluționarea lor cu celeritate. Toate aceste activități au drept scop stabilirea celor mai eficiente modalități și metode de acțiune, astfel încât rezultatele acțiunilor desfășurate să aibă efectul scontat, respectiv, menținerea la un nivel scăzut a infracționalității în domeniul silvic.

Informații privind situația operativă pe linie silvică, la nivelul județului Covasna, în primele 9 luni ale acestui an:

Structurile Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat, în primele 9 luni ale anului curent, peste 870 de acțiuni și aproape 4.000 de activități punctuale de control, atât în fondul forestier, cât și în târguri, piețe ori la operatori economici de profil.

În urma acestor activități au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea a 180 de infracțiuni la regimul silvic și au fost constatate aproape 500 de abateri de natură contravențională, pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare de peste 868.000 de lei. De asemenea, s-a dispus confiscarea a 464 mc de material lemnos (lemn de lucru, cherestea sau lemn de foc) în valoare de 146.000 lei.

Tot în această perioadă, polițiștii au intervenit și au făcut verificări în 46 de cazuri privind posibile delicte silvice semnalate de cetățeni prin apeluri la numărul unic de urgență 112. Dintre acestea, în 17 situații s-a confirmat sesizarea, în sensul că au fost depistate transporturi de material lemnos fără deținerea documentelor legale de însoțire, iar polițiștii au dispus măsuri legale de sancționare.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE AL IPJ COVASNA

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.