ACTUALITATE 7 noiembrie 2017

Să fii pieton poate fi o aventură la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2154 vizualizări

Autoritățile vorbesc despre intenția de a construi și reamenaja trotuare pe străzile Lunca Oltului și Lt. Păiș David, în timp ce pietonii trec zilnic prin aventuri riscante

Reprezentanții Primăriei din Sfântu Gheorghe își asigură locuitorii că există intenția de a construi sau de a reface trotuarele pe străzi ca Lunca Oltului sau în zona străzii Lt. Păiș David, dar că proiectele sunt oprite de la nivel central. De cealaltă parte, conducerea Secției de Drumuri Naționale din Sfântu Gheorghe, în administrarea căreia se află aceste drumuri, spune că dacă s-ar solicita printr-o documentație corespunzătoare, lucrările ar putea fi avizate fără probleme.

A fi pieton în municipiul Sfântu Gheorghe e la fel de greu ca a fi șofer sau biciclist, pentru că infrastructura are multe lipsuri. E un fel de sport extrem să mergi pe jos în zona magazinelor din strada Lunca Oltului, spre exemplu, unde trotuarele dacă nu lipsesc cu desăvârșire, sunt pline de gropi, noroi sau bolovani. Sigur că acest lucru nu e o noutate și nu vorbim nici de un episod singular.

Dacă la nivelul orașului lucrările se derulează (greu, dar se derulează într-un fel sau altul), de foarte mulți ani în zona de la ieșire din oraș, fie către Brașov, fie către Miercurea Ciuc, accesul pietonilor este aproape la fel de deficitar ca în urmă cu zeci de ani, deși de mai bine de doi ani încoace, dacă nu și mai bine, se tot vorbește de construirea de trotuare.

Poliția a făcut solicitări încă din luna mai

Pericolul de accidentare a pietonilor este unul ridicat în aceste zone unde nu există infrastructură rutieră corespunzătoare. Chiar în urmă cu o lună, doi copii erau accidentați în zona magazinului Carrefour, din cauză că treceau printr-un loc nemarcat corespunzător.

Deși nu poate interveni în procesul de construcție a infrastructurii, fie pietonale, fie de orice fel, poliția poate totuși să solicite autorităților locale să intervină cu astfel de lucrări în vederea protejării participanților la trafic. Lucru pe care l-a și făcut, de altfel, încă din luna mai.

„În ceea ce privește situația trotuarelor de pe strada Lunca Oltului, vă informăm că acest tronson se află în administrarea C.N.A.I.R. Secția Drumuri Naționale Sfântu Gheorghe, iar, potrivit legislației în vigoare, trotuarele aflate în interiorul localităților sunt în administrarea autorităților publice locale.

Vă facem cunoscut faptul că în luna mai a acestui an, Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe a solicitat Primăriei Municipiului amenajarea/reamenajarea trotuarelor, atât pe strada Lunca Oltului, cât și pe strada Lt. Păiș David, întrucât și această stradă are același regim de competență”, ne-au transmis reprezentanții IPJ Covasna.

Poliția a mai subliniat și că „în 2016, în urma solicitării noastre, pe strada Lunca Oltului au fost amenajate două treceri pentru pietoni și, recent, a fost amenajată și cea de-a treia. De asemenea, pentru scăderea riscului rutier, în zona acestor treceri au fost refăcute marcajele și au fost aplicate marcaje rezonatoare  de avertizare”.

Autoritățile locale aruncă vina la nivel central

Întrebat despre această situație în cea mai recentă conferință de presă, primarul municipiului reședință de județ Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a spus că intenția există, însă aceasta este blocată de birocrația de la nivel central.

„Și noi ne dorim și chiar am avut un proiect pe Lunca Oltului pentru trotuar și pentru modernizarea iluminatului public. Având în vedere că cele două străzi (Lunca Oltului și Lt. Păiș David) sunt în administrația Companiei Naționale de Drumuri, pentru a obține autorizația de construcție, aveam nevoie de avizul lor. Și având în vedere că atât stâlpii de iluminat public, cât și trotuarul fac parte din zona de protecție a drumului, nu am primit aviz favorabil. Sper că se rezolvă această problemă. Am solicitat de mult și se pare că în sfârșit se va rezolva problema să luăm în administrarea orașului atât strada Lunca Oltului, cât și Păiș David. Avem intenția de a moderniza iluminatul public și de a reface sau a construi trotuar acolo unde nu există”, a spus Antal Árpád.

Linie de transport în comun în zona străzii Lunca Oltului

De asemenea, edilul a spus că s-au început proceduri de implementare a unei linii de transport în comun în zona străzii Lunca Oltului. Acest lucru nu a fost posibil până acum, dat fiind faptul că, potrivit primarului, Multitrans nu are suficiente autobuze.

„Avem în considerare și o linie pentru autobuz. Până acum nu s-a rezolvat pentru că Multitrans nu avea un număr suficient de autobuze. Am alocat bani suplimentari pentru companie ca să cumpere autobuze. În momentul în care se vor achiziționa acestea, vom putea rezolva această problemă. (...) Nu știu când, nu mai dau termene pentru că nu este în puterea mea să spun când se finalizează o licitație”, a mai explicat Antal Árpád.

DN12 ar putea intra în curând în administrarea municipiului Sfântu Gheorghe

Drumul Național 12 a fost cedat de către Primăria Sfântu Gheorghe Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) în urmă cu 10 ani, cu scopul modernizării acestuia. Lucrările au fost efectuate în perioada 2009-2012, iar în 2013 s-a făcut, nu fără obiecții însă, recepția. Din 2015, Primăria a oficializat demersurile de a reintra în posesia drumului, însă lucrurile nu au mers, nici de această dată, conform așteptărilor, astfel că nici până în ziua de azi nu s-a realizat acest plan.

Cu toate că nu se pot specifica termene de timp, conducerea Secției de Drumuri Naționale din Sfântu Gheorghe transmite că este mai sigur ca niciodată că DN12, porțiunea care străbate municipiul Sfântu Gheorghe, va intra din nou în administrarea Primăriei.

„Suntem în derularea unei proceduri de predare înapoi către municipiu a acestor tronsoane de drum. Hotărârea de Consiliu Local (HCL) pentru reprimire a fost trimisă încă din februarie 2015. A fost mai greu cu scoaterea acelei Hotărâri de Guvern (HG) de modificare a rețelei de drumuri naționale. Acum s-a simplificat procedura, în sensul că nu mai trebuie modificat tot HG-ul, ci trebuie atașată doar o anexă. S-a procedat astfel la inventarierea elementelor drumului pentru tot sectorul, s-au trimis la București toate datele și în momentul de față suntem la elaborarea acestei proceduri”, a declarat pentru Observatorul de Covasna, șeful Secției de Drumuri Naționale Sfântu Gheorghe, Cristian Dincă.

Pentru amenajarea trotuarelor este nevoie de un aviz, nu de tot drumul

În ceea ce privește amenajarea trotuarelor, Cristian Dincă ne-a precizat că lucrările ar putea fi demarate, chiar dacă Primăria nu are în administrare tot drumul, ceea ce înseamnă că trotuarele ar fi putut fi construite cu ani în urmă. Sigur, asta dacă această lucrare s-ar fi găsit pe lista de priorități a autorităților locale.

„Pentru trotuare, chiar dacă strada nu este predată către municipiu, dacă se dorește avizul, nu cred că vor fi probleme în obținerea acestuia. Așa cum s-au obținut avizele pentru lucrări de canalizare sau pentru alte lucrări, nu văd care ar fi problema în a obține avizele pentru amenajarea sau reamenajarea trotuarelor”, ne-a spus luni șeful Secției DN Sfântu Gheorghe.

Ceea ce este clar ca „bună ziua” este că va mai trece timp până când străzile Lunca Oltului și Păiș David vor fi ușor practicabile și de către pietoni. Or, dacă sunt probleme așa de importante privind traficul pietonal, probabil va mai curge multă apă pe Olt până se va pune la punct infrastructura rutieră și pentru bicicliști și autovehicule. Să nu ne pierdem, totuși, speranța! Dacă la alții se poate, poate că și la noi va fi posibil cândva.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.