România, campioană la promisiuni-viteză
Planuri în plus cu bani în minus. Ministrul Transporturilor a adăugat în ultimele luni mai mulţi kilometri de autostradă în strategia de construcţii pe termen lung. România trebuie să deschidă şantiere pentru încă 1.300 de kilometri de şosea rapidă în următorii 16 ani. Pentru asta e nevoie însă de 14 miliarde de euro, bani despre care nimeni nu spune de unde vor fi luaţi.
1.300 de kilometri de autostradă şi 1.800 de kilometri de drum expres. Sunt noile ţinte ale şefilor de la Transporturi pentru următorii 16 ani. În urmă cu patru luni planurile nu erau la fel de ambiţioase. Autorităţile vorbesc acum de aproape 650 de kilometri de şosea rapidă în plus.
Ioan Rus, ministrul Transporturilor: „Sper ca miercurea viitoare în guvern să luăm aprobarea. Nu e nevoie de acord politic. Dacă există și un acord politic, cu atât mai bine. Am prezentat acest master plan, fiți siguri și domnului președinte Iohannis”.
În cele patru luni în care strategia pentru infrastructură s-a aflat în dezbatere publică, marii angajatori şi autorităţile locale au încercat să redeseneze harta investiţiilor. Unii au şi reuşit.
Mihai Lupu, preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor: „Suntem conştienţi cu toţii că este perfectibil.”
Aşa a redevenit Sibiu-Piteşti autostradă. 1,67 de miliarde de euro estimează şefii de la Transporturi că va costa construcţia celor 118 km de şosea rapidă. Nu este singurul drum expres devenit şosea de mare viteză. Varianta îmbunătăţită a master planului prevede şi realizarea unei centuri a Capitalei la nivel de autostradă, proiect estimat la 1,3 miliarde de euro, dar şi construirea unui drum rapid de 9 kilometri care să lege aeroportul Otopeni de autostrada spre Ploieşti. Investiţia s-ar ridica la aproape 41 de milioane de euro.
Mai întâi, însă, şefii de la Drumuri trebuie să aducă şoseaua dinspre Ploieşti în Capitală, iar constructorul pentru realizarea primilor 3 kilometri dintre Şoseaua Petricani şi Strada Popasului va fi desemnat abia la vară.
Narcis Neaga, director general CNADNR: „Primii 3 kilometri dinspre București trebuie să-i relicităm. Valoarea acestor 3 km este undeva la 15 milioane de euro. Se vor termina undeva în august 2016.”
Master planul prevede şi continuarea autostrăzii de la Ploieşti spre Braşov, cu trecere prin Comarnic. Strategii din Ministerul Transporturilor estimează că realizarea celor 105 kilometri de şosea rapidă va costa 1,3 miliarde de euro, cu jumătate de miliard de euro mai puţin decât ne-ar cere francezii de la Vinci, grecii de la Aktor şi austriecii de la Strabag numai pentru realizarea celor 53 de kilometri dintre Comarnic şi Braşov.
(digi24.ro)