Reparații de 10 ori pe lună la sistemul de apă și canal din Târgu Secuiesc
Numărul mediu este același ca anul trecut, dar în creștere față de anii anteriori, susține Operatorul Regional
Numărul mediu de intervenții lunare ale Operatorului Regional Gospodărie Comunală în Târgu Secuiesc este același ca anul trecut, 10, a susținut directorul companiei, Kozsokár Attila, joi, în cadrul ședinței de Consiliu Județean. Subiectul a fost atins ca urmare a situației de miercuri din municipiu, când mai multe zone și localități au rămas aproape toată ziua fără apă.
„Într-adevăr, în ultima perioadă, în ultima săptămână, în Târgu Secuiesc au apărut noi și noi probleme. Chiar ieri, toată ziua, jumătate de oraș a fost fără apă. Eu știu exact, că am ținut legătura și cu domnul director în aceste ore, până noaptea târziu au muncit muncitorii”, a spus președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Directorul companiei de apă și canalizare a ținut să sublinieze că, în ciuda celor vehiculate în spațiul public, anul acesta nu au fost mai multe reparații decât anul trecut, ci media s-a menținut la 10 intervenții pe lună, la fel ca în 2019. Problemele, care au crescut totuși în ultimii ani, apar din cauza conductelor învechite, susține acesta.
„Momentan suntem undeva la 10 cazuri pe lună. Aceleași statistici au fost și 2019. În 2019 am înregistrat o creștere semnificativă a acestor cifre față de anii trecuți, de la aproximativ șase, șapte cazuri, am ajuns undeva la 10 cazuri, unde ne situăm în momentul de față. Sistările de apă sunt de obicei cauzate de problemele pe rețeaua învechită a orașului, care de-a lungul mai multor decenii au acumulat depuneri. Aceste depuneri sunt duse către robinet în momentul în care sistăm apa și apoi se reia furnizarea. (...) Apa potabilă produsă la stația de tratare a apei din Târgu Secuiesc, trebuie să menționez, că este de o calitate extraordinar de bună. (...) Avem numeroase buletine de analiză care dovedesc acest lucru. Deci, într-adevăr apa produsă la Târgu Secuiesc, chit că nu mulțumește probabil consumatorii, este de o calitate foarte bună”, a spus Kozsokár Attila.
Acesta a amintit în fața consilierilor că, alături de municipalitate, Gospodărie Comunală a derulează un program de schimbare a conductelor vechi.
Zonele prioritare, adică puncte sensibile, care ar necesita intervenții mai ample, ar fi străzile Cernatului, Eminescu, Molnár Józsiás, unde în prezent se lucrează, și Fabricii, a spus directorul Gospodăriei Comunale, care a adăugat că recent s-au finalizat lucrări pe strada Brazilor sau că se mai muncește și pe strada Bem József.
„Sperăm că se vor face lucrări de modernizare și pe alte tronsoane, ca să putem asigura pe viitor un serviciu potrivit pentru consumatorii din Târgu Secuiesc. Aceste probleme generate de conductele vechi, coroborate cu lucrările care se execută în oraș și din cauza cărora trebuie sistată din când în când furnizarea apei potabile, au contribuit la nemulțumirea locuitorilor din oraș”, a spus directorul Operatorului Regional Gospodărie Comunală.
Primarul din Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a spus săptămâna trecută pentru Observatorul de Covasna, că problemele apar nu doar din cauza conductelor învechite, ci și a managementului deficitar al operatorului sistemului de apă și canalizare.
Sursa foto: Facebook/ Operatorul Regional Gospodărie Comunală.