Repararea drumurilor judeţene din zona Baraolt, blocată de contestaţii
Lucrările de reparaţii a drumurilor judeţene din zona Baraolt, care sunt extrem de degradate, sunt blocate de aproape trei luni din cauza contestării procedurii de atribuire.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a declarat, joi, că procedura de atribuire a lucrărilor de „plombare” a drumurilor a fost demarată pe 15 aprilie a.c, dar o firmă braşoveană a depus o contestaţie care a fost admisă, prin urmare întreaga procedură va trebui reluată integral.
„Consiliul Judeţean a alocat din buget bani pentru plombarea a 40.000 de metri pătraţi de asfalt, deci am avut banii în cont, dar procedura de atribuire a fost contestată. Timpul a trecut, gropile sunt acum de patru ori mai mari, iar banii aceeaşi (...) Sincer, nu vă pot spune când vor începe lucrările pentru că trebuie reluată procedura”, a spus Tamás Sándor, care a ţinut să sublinieze că nici el şi nici colegii săi din cadrul Consiliul Judeţean nu pot fi învinovăţiţi de acestă situaţie.
Declaraţia a fost făcută la finalul şedinţei de joi a Consiliului judeţean Covasna, după ce consilierul PNL Cziprián Loránd a semnalat faptul că drumurile din zona Baraolt au devenit de-a dreptul impracticabile.