ACTUALITATE 28 februarie 2019

VIDEO Reduceri de până la 50% sau bufet suedez la 32 de lei, în 9 restaurante din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2604 vizualizări

Joia Gurmanzilor are loc anul acesta în 7 martie

Joia Gurmanzilor aduce anul acesta promoții speciale în 9 restaurante din Sfântu Gheorghe. Best Western Park, Tribel, Big Papa de la Bertis, Gado, Restaurantul Șugaș, Kolcza, Korzó Irish Pub, IndiVino și Eleven Street Food participă la evenimentul care va avea loc joia viitoare, în 7 martie. Locațiile vin fie cu oferte de 50% reducere la anumite meniuri, fie cu bufet suedez cu gamă largă de produse incluse, la 32 de lei de persoană.

Restaurantul Best Western Park participă la Joia Gurmanzilor cu un meniu special, la 50% reducere, unde va fi inclus și ostropelul de vită, specialitatea localului.

La Restaurantul Big Papa de la Bertis toate produsele alimentare din meniu se vor găsi în 7 martie la jumătate de preț, specialitatea localului fiind coastă barbecue și pui întreg la rotisor. Oferta este valabilă de la deschidere până la ora 20:00.

Restaurantul Tribel va pune la dispoziția gurmanzilor un bufet suedez cu peste 20 de feluri de preparate calde, între orele 09:00 – 21:00, la 32 de lei de persoană. Printre mâncărurile incluse se numără 3 feluri de supe, 5 feluri de pizza, 2 feluri de salată. Specialitatea casei este Tribel Klub Sandwich și cotlet cu sos vânătoresc.

Restaurantul Șugaș va organiza un bufet suedez, cu supe, ciorbe, gulaș unguresc, ciolan, friptură de porc la tavă, cârnați de casă prăjiți, tochitură, piept de pui cu ciuperci, sarmale, găluște cu brânză, găluște cu prune, pireu de cartofi, legume la tigaie, salată de cartofi, varză roșie, murături, prăjituri cu mere sau gogoși. Bufetul va fi deschis între orele 12:00 – 20:00, cu mențiunea că de la ora 18:00 va începe un recital de muzică live.

Cel mai nou restaurant deschis la Sfântu Gheorghe, Gado s-a alăturat de asemenea Joii Gurmanzilor cu promoții la toate meniurile, de la 10 până la 40%, dar vor fi și câteva mâncăruri la jumătate de preț. Oferta va fi valabilă pe tot parcursul zilei.

Restaurantul Kolcza vine în întâmpinarea gurmanzilor cu bufetul suedez de 32 de lei, de la deschidere până la ora închiderii.

Korzó Irish Pub va oferi reduceri de 50% la specialitățile cuprinse într-un mini-meniu, cu 8 – 10 feluri de mâncare.

IndiVino oferă de asemenea 50% reducere la toate mâncărurile preparate în ziua respectivă în local.

Eleven Street Food, pentru prima dată în Joia Gurmanzilor, oferă reducere de 50% la 3 dintre produsele din meniu: sandwich Pulled Pork, făcut din spată de porc, burgerul Chicken și cel Sicilian. Programul acestui restaurant va fi deschis pentru Joia Gurmanzilor între orele 11:00 și 22:00.  

Toate ofertele sunt valabile doar pentru servirea în restaurant, nu și pentru livrarea la domiciliu.

„Credem că este o bună ocazie, atât pentru locuitorii orașului Sfântu Gheorghe, cât și pentru turiștii care sunt cazați în hoteluri sau pensiuni sau care vizitează orașul nostru joia viitoare să descopere sau să redescopere oferta restaurantelor din Sfântu Gheorghe. Și prin acest eveniment, dar și cu ajutorul Hărții Gastronomice, noi dorim să scoatem în evidență ofertele restaurantelor și sperăm că evenimentul de săptămâna viitoare va fi un succes”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert, miercuri, într-o conferință de presă.

Joia Gurmanzilor este un eveniment inițiat de Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi Restaurante din Sfântu Gheorghe (SVESZ) și organizat, începând de anul trecut, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului din județul Covasna, din cadrul Consiliului Județean. Evenimentul, organizat anual în preajma intrării în Postul Paştelui, ajunge anul acesta la a X-a ediție.

„Eu îi sfătuiesc pe locuitorii orașului Sfântu Gheorghe sau de la nivelul județului, cine are chef și cine vrea să meargă la un restaurant unde nu a fost, să iasă din casă și să vadă”, a spus și președintele SVESZ, Kovács István, reprezentantul Best Western Park.

Anul trecut, la Joia Gurmanzilor au participat 11 restaurante, printre care și unul din Chichiș.  

Pentru anii următori, în funcție de cerere, organizatorii spun că au în vedere extinderea evenimentului și în alte localități din județul Covasna.

Toate restaurantele care participă la Joia Gurmanzilor vor avea joi, 7 martie, un afiș la intrarea în local, unde se prezintă oferta de produse disponibilă în promoție.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.