Record la Sfântu Gheorghe - pâine de 107 kilograme
Brutăria Dioszegi din Sfântu Gheorghe a copt, sâmbătă, o uriaşă pâine secuiască cu cartofi, în greutate de 107 kilograme.
Patronul brutăriei, Dioszegi Laszlo, a declarat pentru AGERPRES că este cea mai mare pâine secuiască făcută până acum în lume, dar recordul nu va fi omologat oficial deoarece nu a anunţat reprezentanţii Guinness World Records.
'Anul viitor vom face o pâine şi mai mare şi atunci vom invita şi Guinness Book', a declarat Dioszegi Laszlo.
Pentru coacerea acestei pâini a fost construit un cuptor special în incinta brutăriei, iar aluatul a fost făcut din 80 de kilograme de făină, 40 de litri de apă, 20 de kilograme de cartofi, un kilogram de drojdie şi un kilogram şi jumătate de sare.
'Aluatul a cântărit peste 140 de kilograme, dar pâinea a ieşit mai mică pentru că la copt apa se evaporă, iar la final batem coaja, pentru că aşa e reţeta tradiţională, deci şi acolo se mai pierde din greutate', a explicat Dioszegi Laszlo.
Pâinea va fi sfinţită duminică, în cadrul unei slujbe ecumenice ce va avea loc de la ora 11,30, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, după care va fi împărţită tuturor celor prezenţi la eveniment.
Săptămâna aceasta, brutarii au mai făcut de probă două pâini uriaşe, care au cântărit peste 100 de kilograme cu tot cu coajă, pentru a vedea cum funcţionează cuptorul, dar şi pentru a stabili temperatura ideală şi cantităţile de ingrediente necesare.
Anul trecut, brutăria Dioszegi a preparat o pâine de aproape 48 de kilograme de zilele Sfântu Gheorghe şi una de 56,5 kilograme la Bucureşti, de Ziua Mondială a Pâinii.
Judeţul Covasna este menţionat în Cartea recordurilor cu un maraton de aerobic desfăşurat în urmă cu câţiva ani la Sfântu Gheorghe, care a durat aproape o lună, şi un bulz cu mămăligă şi brânză în lungime de peste 150 de metri, preparat de locuitorii comunei Turia.