ACTUALITATE 27 ianuarie 2021

Reconstrucţia podului de la Budila, pe care trecea calea ferată Braşov-Întorsura Buzăului, ar putea începe în acest an

de Agerpres | 839 vizualizări

Lucrările de reconstrucţie a podului de la Budila, pe care trecea calea ferată Braşov - Întorsura Buzăului şi care a fost distrus de inundaţii în vara anului 2018, ar putea începe în acest an.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că patru operatori economici au depus oferte la licitaţia pentru reconstrucţia podului şi amenajarea albiei râului, organizată în toamna anului trecut, acestea aflându-se în curs de evaluare.

„Încă se analizează ofertele, (...) a fost lansată procedura de evaluare a ofertelor şi urmează să fie desemnat câştigătorul. (...) Sperăm să nu avem contestaţii, iar anul acesta să semnăm contractul şi să înceapă lucrările“, a declarat Oana Brânzan.

Valoarea estimată a contractului este de circa 26 milioane de lei, iar finanţarea urmează să fie asigurată din bugetul de stat, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 12 luni.

Podul din localitatea braşoveană Budila, pe care trecea calea ferată Braşov - Întorsura Buzăului, s-a rupt şi s-a prăbuşit pe 30 iunie 2018, în urma unei puternice viituri pe râul Târlung.

Aceasta era singura cale feroviară de acces către zona Buzaielor, locuită de aproape 50.000 de oameni, dintre care mulţi lucrează în judeţul Braşov.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.