ACTUALITATE 30 aprilie 2021

Recipiente pentru colectarea uleiului uzat, amplasate la punctele de colectare a deşeurilor menajere

de Agerpres | 1154 vizualizări

Operatorul regional de salubritate Tega va introduce, începând din luna mai, recipiente pentru colectarea uleiului uzat de la populaţie în punctele de colectare a deşeurilor menajere din municipiul Sfântu Gheorghe.

Conducerea societăţii a menţionat că acest demers reprezintă o premieră naţională şi a îndemnat cetăţenii să colecteze uleiul uzat în flacoane din plastic, pe care apoi să le arunce în recipientele galbene ce vor fi amplasate în interiorul punctelor de colectare.

„De la mijlocul lunii mai, uleiul folosit la gătit va fi colectat în apropierea fiecărei scări de bloc din Sfântu Gheorghe. Ca rezultat al parteneriatului dintre Primăria Sfântu Gheorghe, Tega SA şi Gastrofilter SRL, o cutie specială va fi amplasată în punctele închise de colectare a deşeurilor din oraş: recipientele galbene cu capac albastru sunt proiectate astfel încât sticlele PET să poată fi aruncate în ele“, menţionează conducerea societăţii, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, este important de ştiut că un singur litru de ulei contaminează aproape 100 de litri de apă potabilă, iar uleiul ars prin prăjire este cancerigen, motiv pentru care nu este bine dacă ajunge în sistemul de canalizare.

Reprezentantul Gastrofilter, Bardoczi Lorant, a subliniat că în aceste puncte va fi colectat exclusiv uleiul folosit la gătit, subliniind că uleiul uzat care provine de la autovehicule nu trebuie să ajungă în aceste containere.

„Colectarea uleiului de gătit este importantă, deoarece doar 3 - 5% din cantitatea colectată în întreaga ţară provine de la populaţie, ceea ce înseamnă că o cantitate semnificativă de ulei merge în locul greşit. Produsul colectat în acest mod este reciclat cu cea mai recentă tehnologie, deci poate deveni biodiesel, adică motorină de origine naturală“, a menţionat acesta.

Municipiul Sfântu Gheorghe se numără printre primele oraşe din ţară care, pe lângă colectarea selectivă a plasticului, hârtiei, metalelor şi sticlelor, au început şi colectarea separată a deşeurilor biodegradabile de la populaţie, implementând acest sistem încă din 2019, cu aproape doi ani înainte ca acest lucru să devină obligatoriu prin lege.

Colectarea deşeurilor biodegradabile a fost introdusă mai întâi la casele particulare, iar ulterior şi la blocurile din oraş, iar faptul că cetăţenii s-au conformat a făcut posibilă menţinerea tarifelor la salubritate la un nivel scăzut în comparaţie cu alte zone din ţară.

„Legislaţia care face obligatorie colectarea selectivă a deşeurilor biodegradabile a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021. (...) Tega a început colectarea selectivă a deşeurilor biodegradabile încă din 2019: în prima fază, locuitorii caselor particulare din Sfântu Gheorghe au primit un recipient separat de 140 de litri pentru deşeuri verzi. Alocarea celor 3.200 de recipiente a fost o acţiune reuşită, iar feedback-ul a fost unul pozitiv. Următoarea etapă a vizat blocurile de locuinţe, unde Tega a introdus treptat colectarea deşeurilor bio în perioada 2019 - 2020, alocând un total de 15.100 de găleţi mai mici pentru colectarea deşeurilor biodegradabile şi cel puţin un container pentru deşeuri bio la fiecare punct de colectare“, a precizat operatorul de salubritate.

Din constatările conducerii societăţii, colectarea deşeurilor biodegradabile decurge mai bine la casele particulare decât la blocuri, în acest ultim caz fiind adeseori amestecate cu alte materiale care se descompun greu, cum ar fi plasticul.

„Prezenţa altor materiale reciclabile în deşeurile biodegradabile este o problemă, deoarece poate strica o încărcătură întreagă: dacă există mult material plastic, la uzina de la Leţ deşeul este reclasificat ca deşeu mixt şi astfel nu mai este reutilizabil. Tega îi roagă pe locuitori să nu mai arunce plasticul în deşeurile bio: dacă deşeurile de plante sau alimente sunt duse la container într-o pungă, aceasta trebuie golită direct în containerul pentru deşeuri bio, iar punga trebuie aruncată în deşeurile mixte“, se mai arată în comunicat.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.