Recepția lucrărilor din Centrul oraşului Sfântu Gheorghe, amânată până la primăvară
Deși centrul orașului Sfântu Gheorghe forfotește pentru pregătirea Târgului de Crăciun și a evenimentelor care se vor desfășura acolo în următoarele zile cu prilejul sărbătorilor de iarnă, recepția lucrării va fi făcută de Primărie abia în primăvară. „În centru au fost de fapt două lucrări, între care una de drenaj. Pentru acest sistem de drenaj a fost necesară săparea unui șanț de 3-4 m adâncime în care să se instaleze conductele care colectează apa pluvială astfel încât fundațiile clădirilor din zonă să fie protejate. În condițiile meteo actuale, constructorul nu poate pune pietrele de pavaj pentru că există pericolul deteriorării lucrării. De aceea, s-a luat decizia de a se amâna acest proces până la primăvară”, a explicat viceprimarul Sztakics Éva, care a adăugat că partea nefinalizată a lucrării reprezintă numai 0,36% din total și că finanțarea europeană nu este periclitată de această întârziere, pentru că aceste cheltuieli sunt incluse în bugetul Primăriei Sfântu Gheorghe.