ACTUALITATE 8 februarie 2017

Reabilitarea clădirilor Spitalului Judeţean, de pe care cade moloz, evaluată la peste 30 de milioane de lei

de Agerpres | 1686 vizualizări

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe are nevoie de peste 30 de milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor în care funcţionează patru unităţi medicale din subordine, care nu au mai beneficiat de ani de zile de lucrări de renovare şi de pe zidurile cărora au început să se desprindă bucăţi de moloz.

Directorul instituţiei, Andras Nagy Robert, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că cele patru imobile aflate în diverse puncte ale oraşului, respectiv clădirea veche a spitalului, dispensarul TBC, secţia de Psihiatrie şi cea de Pneumologie, au fost construite între anii 1854 şi 1943 şi necesită lucrări de reparaţii, iar, potrivit calculelor, costul aferent acestora se cifrează la 31,3 milioane de lei.

„Pentru Spitalul vechi a fost făcut un proiect în 2013 şi acolo ştim că avem nevoie de circa 12,3 milioane de lei. În rest, am estimat că pentru Spitalul de Pneumologie sunt necesare 7 milioane de lei, pentru Psihiatrie adulţi şi copii, 9 milioane de lei şi pentru dispensarul TBC, circa 3 milioane de lei (...) Toate cele patru clădiri sunt vechi şi necesită reparaţii capitale la exterior, nu putem spune că sunt într-o stare rea, că se dărâmă, dar cert este că au nevoie de intervenţii pentru că au beneficiat de reparaţii doar în interior“, a spus Nagy Andras Robert.

Conducerea Spitalului Judeţean a amplasa, în urmă cu aproape doi ani, tăbliţe de atenţionare pe clădirile menţionate, prin care atrage atenţia trecătorilor cu privire la căderile de moloz de pe faţadele acestora.

În ultimii zece ani s-au făcut lucrări de consolidare şi modernizare la clădirea principală a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, avariată din cauza cutremurelor, investiţia fiind finanţată din fonduri europene, din bugetul de stat şi al Consiliului Judeţean.

Preşedintele Consiliului, Tamas Sandor a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că instituţia pe care o conduce va continua să sprijine Spitalul Judeţean şi are intenţia să construiască un nou spital de pneumologie.

„Vrem să construim o clădire nouă pentru pneumologie. Se ştie că avem separat dispensarul TBC din centrul oraşului, care este într-o situaţie precară şi inadecvată, şi avem separat şi spitalul pneumologic în incinta spitalului. Vrem să clădim de la temelie un spital conform cerinţelor medicale moderne. Acest spital nou de pneumologie, conform unui proiect pe care l-am făcut anterior, costă între 500 şi 600.000 de euro, iar pentru anul acesta am cerut 1,8 milioane de lei de la Ministerul Sănătăţii“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.