ACTUALITATE Acum 7 ore, 48 minute

Razie în 11 localități din județul Covasna, în weekend

de Daniela Luca | 480 vizualizări

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat acțiuni ample pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Razii cu efective mărite au avut loc în municipiul Sfântu Gheorghe, în Târgu Secuiesc, Baraolt și Întorsura Buzăului, precum și în comunele Brețcu, Catalina, Turia, Lemnia, Mereni, Sânzieni și Ojdula. Controalele s-au concentrat pe baruri și localuri frecventate pe timpul nopții, precum și pe verificarea conducătorilor auto. Zeci de sancțiuni au fost aplicate și au fost legitimate sute de persoane. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 28.000 de lei.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii au acționat în municipiul Sfântu Gheorghe, în special în zona barurilor și a altor localuri frecventate pe timpul nopții, se arată în comunicat.

Rezultatele acțiunii arată așa:

•  6 societăți comerciale verificate;

174 de persoane legitimate și verificate prin eDAC;

•  11 sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de 12.205 lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea normelor rutiere.

Acțiuni în mediul rural

Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii au desfășurat o acțiune similară în comunele Brețcu, Catalina, Turia, Lemnia, Mereni și Sânzieni. Aceasta a vizat prevenirea violenței în spațiul public și respectarea legislației rutiere. Aici 73 de persoane și 58 de autovehicule au fost verificate cu ajutorul aplicației eDAC, au fost instituite 25 de filtre și s-au efectuat 20 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise.

În total, s-au aplicat 17 sancțiuni pentru abateri la regimul rutier în valoare totală de aproximativ 2.600 de lei.

Acțiuni în zona Târgu Secuiesc

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc au desfășurat activități preventive în comunele Brețcu și Ojdula. Au fost legitimate 34 de persoane, verificate 31 de mașini și s-a făcut 25 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise. În total, s-au aplicat 8 sancțiuni în valoare totală de 5.620 de lei.

Acțiuni în zona Baraolt

Sâmbătă seara, acțiuni similare au fost desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baraolt, Secției de Poliție Rurală Baraolt și Serviciului de Ordine Publică, atât în mediul urban, cât și rural. Aici, scopul principal a fost asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea criminalității și reducerea riscului rutier.

Au fost legitimate 49 de persoane, s-au verificat 34 de mașini și s-au făcut 10 testări pentru consumul de alcool sau substanțe interzise. Cele 19 sancțiuni aplicate au avut o valoare totală de aproximativ 6.300 de lei.

Acțiuni în zona Întorsura Buzăului

Între sâmbătă seara și duminică dimineața, polițiștii au intervenit în orașul Întorsura Buzăului și în comunele din zonă și au desfășurat activități preventive și de control. Aici s-au aplicat 5 amenzi în valoare de 2.000 de lei după ce au fost legitimate 73 de persoane, verificate 46 de mașini și după ce au fost efectuate 46 de testări pentru consumul de alcool sau droguri. Mai mult, a fost reținut și un certificat de înmatriculare.

Astfel de acțiuni au avut loc și săptămâna trecută.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.