ACTUALITATE 29 martie 2010

Război între autorităţile locale, politicieni şi presă

de Covasna Media | 921 vizualizări
Clubul PPZ Army din Sfântu-Gheorghe a organizat sâmbătă un inedit meci de paintball 29mar2010-paintballAdrenalină, concentrare, multă distracţie și împușcături, așa arăta sâmbătă o fostă hală de la IMASA, unde Asociaţia Club PPZ Army din Sfântu-Gheorghe a amenajat un teren de paintball. Prilejul a fost un concurs de paintball organizat de PPZ Army între autorităţi locale, politicieni din judeţele Covasna și Harghita, și la care au participat aproximativ 20 de primari, consilieri locali, politicieni, precum și președinţii celor două consilii judeţene, Tamas Sandor și Borboly Csaba. Printre jucători s-au numărat și primarul din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, cel din Covasna, Lorincz Zsigmond, președintele PNL Covasna, Marius Obreja, precum și primari de comune sau din cadrul consiliilor judeţene din cele două judeţe. La concurs s-au alăturat în ultima clipă și reprezentanţi ai presei, care de data asta nu au mai fugit după subiecte, ci să prindă politicienii la colţ.

Clubul PPZ Army din Sfântu-Gheorghe a organizat sâmbătă un inedit meci de paintball

29mar2010-paintballAdrenalină, concentrare, multă distracţie și împușcături, așa arăta sâmbătă o fostă hală de la IMASA, unde Asociaţia Club PPZ Army din Sfântu-Gheorghe a amenajat un teren de paintball.

Prilejul a fost un concurs de paintball organizat de PPZ Army între autorităţi locale, politicieni din judeţele Covasna și Harghita, și la care au participat aproximativ 20 de primari, consilieri locali, politicieni, precum și președinţii celor două consilii judeţene, Tamas Sandor și Borboly Csaba.

Printre jucători s-au numărat și primarul din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, cel din Covasna, Lorincz Zsigmond, președintele PNL Covasna, Marius Obreja, precum și primari de comune sau din cadrul consiliilor judeţene din cele două judeţe. La concurs s-au alăturat în ultima clipă și reprezentanţi ai presei, care de data asta nu au mai fugit după subiecte, ci să prindă politicienii la colţ.

Pregătirile au început dimineaţă cu prezentarea regulilor și echiparea concurenţilor. Participanţii au renunţat la costume, cravată și dosare, au sărit în costumele tip army și s-au înarmat cu markere, bile și o privire hotărâtă de sub bandana care pe unii îi făcea să arate ca o băbuţă fioroasă, gata să-și elimine adversarii din teren.

Dincolo de a fi un simplu joc de împușcat oameni, paintball-ul a scos din jucători spiritul de echipă, încrederea, și le-a pus nu numai mușchii, dar și capul la contribuţie, pentru a găsi cele mai potrivite strategii de joc.

Echipa primarului din Sfântu-Gheorghe a ieșit câștigătoare

Echipa care s-a dovedit cea mai bună și care a ieșit câștigătoare a fost cea condusă de primarul Antal Arpad, „Grănicerii Secui“. În avântul lor, cei trei membri ai echipei – primarul Antal Arpad și consilierii locali Bodor Lorand și Miklos Zoltan – au împușcat tot ce le-a ieșit în cale și au câştigat competiţia. Premiul a constat în medalii și diplome, precum și trei halbe de bere foarte originale și special comandate pentru acest eveniment.

„Eu cred că a fost un joc interesant în care ne-am relaxat și noi după o săptămână grea, cu mult stres. Cred că a fost foarte interesant și din punctul de vedere al întâlnirii spiritului de echipă, în primul rând în interiorul echipei, dar per total cu presa, cu colegii din Harghita, eu spun că a fost interesant, chiar ne-am relaxat”, a spus Antal Arpad, care a fost lovit doar de două bile în 7 partide.

Președintele CJ, Tamas Sandor, a fost în echipa „Fiii Grănicerilor“ și a plecat acasă cu o împușcătură în cap.

„Mi-a plăcut, nu știu câte puncte am făcut, dar s-a putut observa dacă exista joc de echipă atunci am câștigat, și când nu, am fost nimeriţi”, a spus el.

Pasionat de vânătoare, administratorul public Klarik Laszlo crede că jocul le-a prins de minune. „Este un joc care trezește niște instincte străvechi în oameni și cred că este bine să ne războim aici, decât să ne războim la masa politică (...) pot să spun că mai e și o motivaţie foarte personală pentru care particip astăzi, am pasiunea vânatului și până acum am împușcat mult vânat, iepuri, vulpi, mistreţ dar oameni până acum și mai ales politicieni niciodată”, a spus Klarik.

Jocul a decurs fără probleme

Și cum totul e bine când se termină cu bine, nici concurenţii care nu mai jucaseră niciodată nu s­au lăsat mai prejos și nu au creat probleme, urmând regulile organizatorilor.

„Am rămas plăcut surprins să vad că deși nu au jucat paintball înainte de această competiţie, au fost echipe care au jucat bărbătește și în momentele în care au primit o bilă de aproape, au „strâns din dinţi“ și au rezistat stoicește. Am primit feed-back-uri pozitive de la jucători, le-a plăcut acest sport și sperăm ca pe viitor să mai organizăm astfel de competiţii, mai ales că s-a creat un precedent în acest sens”, a spus organizatorul principal al evenimentului, Hajnal Attila.

El a ţinut să mulţumească Primăriei pentru parteneriatul în organizarea evenimentului, colaboratorilor, prietenilor și sponsorilor care au făcut posibilă buna desfășurare a concursului.

Ana Sidon

Foto: Henning Janos

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Gemi, 17 mai 2010
Benidorm presupun ca ajuns in acest frumos peisaj secuiesc de la cateva sute de kilometri unde cultura si civilizatia nu prea a dat roade.
titi, 30 martie 2010
benidorm esti din ala cu coarne si fara sa le ai.
benidorm, 30 martie 2010
daaaaaaaaaaaa,granicerii si fii secui!!daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa,voi primi!!va mai trebuia niste coarne mari de cerb ca stiu eu niste vanatori!!!daaaaaaaaaaaaaaa
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.