ACTUALITATE 27 aprilie 2017

Raportul pe 2016 al președintelui Consiliului Județean Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 2014 vizualizări

Cea mai mare investiție pe anul 2016 a Consiliului Județean Covasna, 34% din bugetul de 150 de milioane de lei, a fost făcută în sistemul social, arată Raportul pe anul trecut al președintelui Consiliului Județean Covasna. Documentul a fost prezentat miercuri, 26 aprilie, atât în fața consilierilor județeni în ședința ordinară, cât și în fața reprezentanților mass-media, în cadrul conferinței lunare „Info Județean”.

„Este raportul meu, dar este vorba de munca realizată anul trecut împreună cu colegii mei. Suntem 101 oameni angajați la Consiliul Județean, dar munca despre care am dat un raport vizează și cele 13 instituții din subordine și firma noastră de drumuri și poduri. În total suntem 1.911 persoane. Cred că trebuie să dăm un raport nu numai pentru că așa scrie legislația în vigoare, ci este și o obligație morală a celor care sunt aleși, ca din când în când să dea raport despre activitatea desfășurată”, a declarat președintele Consiliului Județean, Tamás Sándor.

În ceea ce privește sistemul social covăsnean, Tamás Sándor a precizat că este mândru de munca depusă de cei 500 de angajați în sprijinul a peste 1.700 de copii orfani, a peste 5.000 de persoane cu dizabilități, dar și a bătrânilor aflați în nevoie.

„Anul trecut am avut bugetul 150 de milioane de lei, din care 34% au fost investiți în latura socială. Nu toată lumea știe că cea mai mare atribuție a Consiliului Județean este chiar latura socială, din care cel mai mare segment este Protecția Copilului. Zilnic avem grijă prin Direcția noastră de 1.700 de copii orfani, în diferite sisteme și în diferite localități din județ, de la Întorsura Buzăului, până la Estelnic, Mereni, peste tot. Mai avem și căminul de bătrâni și ne ocupăm și de cheltuielile financiare pentru persoanele cu dizabilități din județ, din păcate în jur de 5.000 de oameni. Noi finanțăm parțial și acele asociații și fundații care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu a nevoiașilor. Este o mare activitate în ceea ce înseamnă partea socială. Sunt foarte mândru de munca celor circa 500 de angajați în diferite ramuri ale sferei sociale”, a spus președintele CJ Covasna.

Același raport mai arată că în cursul anului 2016, Consiliul Judeţean Covasna s-a întrunit în şedinţe de 23 ori, în cadrul acestora s-au adoptat 232 de hotărâri, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a emis 308 de dispoziţii, s-au încheiat un număr de 576 contracte, s-au întocmit un număr de 9 de proiecte de Hotărâre de Guvern, la sfârșitul anului 2016 pe rolul instanțelor de judecată s-au aflat 43 cauze, iar în Registrul de Intrare – Ieșire al CJ Covasna au fost înregistrate un număr de 13.868 acte. În anul 2016, s-a acordat finanţare pentru reabilitarea a 4 cămine culturale, 2 cabinete medicale şi 5 şcoli din mediul rural. Prin intermediul Programului anual de finanțare s-au acordat finanţări nerambursabile pentru 46 programe sportive, 133 proiecte ale cultelor, 97 programe de recreere și educativ-științifice, 31 programe ale asociațiilor de tineret şi 81 programe culturale. La programul „Primul Ghiozdan”, lansat de CJ Covasna, au participat un număr de 2.171 de copii, iar din fondurile alocate programului lapte-corn-mere s-a asigurat zilnic laptele şi cornul pentru un număr de 24.707 de copii şi fructele pentru 20.355 de elevi din ciclul primar. Pe parcursul anului 2016 au fost emise 629 certificate de urbanism, 254 autorizaţii de construire şi au fost avizate în total 29 planuri de urbanism zonal şi de detaliu.

 

 

Teme articol: CJ Covasna realizari raport
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.