ACTUALITATE 3 iunie 2010

Protest în ritm de hip-hop în faţa Prefecturii

de Covasna Media | 1109 vizualizări
Peste 1.000 de persoane au cerut ieri blocarea măsurilor anticriză și au scandat împotriva guvernanţilor. La finalul mitingului, liderul de sindicat din învăţământul judeţean a anunţat că elevii din judeţ sunt aşteptaţi astăzi la şcoală. Nemulțumirea a peste o mie de bugetari s-a mutat ieri în fața Prefecturii Covasna, unde protestatarii au cerut în ritm de hip hop și pe zgomotul sirenelor și al flueierelor demisia Guvernului și blocarea măsurilor de criză impuse de guvernanți. Versurile melodiei „România, trezește-te!”, a lui 1Q Sapro – fost imn al Alianței DA, au fost completate de pancarte cu mesajele „Jos Băsescu”, „Locul lui Băsescu, lângă Ceaușescu”, „Jos Guvernul, Pinguinii și Hoții”, „Trădătorii de țară să plătească”, „Urlă foamea-n noi”, „No money, no problems?”„Nouă ne-ați lăsat un pic, la voi n-ați tăiat nimic!”, în timp ce liderii de sindicat au dat citire unor mesaje dure la adresa guvernanților pe care îi acuză că au amanetat viitorul populației și că o jupoaie considerând-o manipulabilă.

Peste 1.000 de persoane au cerut ieri blocarea măsurilor anticriză și au scandat împotriva guvernanţilor. La finalul mitingului, liderul de sindicat din învăţământul judeţean a anunţat că elevii din judeţ sunt aşteptaţi astăzi la şcoală.

Nemulțumirea a peste o mie de bugetari s-a mutat ieri în fața Prefecturii Covasna, unde protestatarii au cerut în ritm de hip hop și pe zgomotul sirenelor și al flueierelor demisia Guvernului și blocarea măsurilor de criză impuse de guvernanți.

Versurile melodiei „România, trezește-te!”, a lui 1Q Sapro – fost imn al Alianței DA, au fost completate de pancarte cu mesajele „Jos Băsescu”, „Locul lui Băsescu, lângă Ceaușescu”, „Jos Guvernul, Pinguinii și Hoții”, „Trădătorii de țară să plătească”, „Urlă foamea-n noi”, „No money, no problems?”„Nouă ne-ați lăsat un pic, la voi n-ați tăiat nimic!”, în timp ce liderii de sindicat au dat citire unor mesaje dure la adresa guvernanților pe care îi acuză că au amanetat viitorul populației și că o jupoaie considerând-o manipulabilă.

Cutia milei în faţa Prefecturii

În semn simbolic, oamenii și-au scos mărunțișul pe care îl aveau în buzunare la momentul mitingului, pentru a arăta sărăcia care îi așteaptă, au ars în fața Prefecturii pancarta în care îl comparau pe Băsescu cu Ceaușescu și au pus la ușa instituției un portmoneu gol și o cutie cu mesajul „ultimul bănuț”, în care au aruncat mărunțiș pentru Guvern. Oamenii nemulțumiți au afirmat că reducerile salariale îi vor lăsa de tot fără bani și nu vor mai avea cum să se descurce, și le-au transmis guvernanților că din banii adunați în cutia milei pot să își cumpere eventual bilete de tren pentru plecarea din Guvern.

„În mod normal este sub demnitatea mea să vorbesc despre niște animale, am să cobor totuși la nivelul lor și am să spun că niciodată nu mi-au plăcut boii, și de aceea mă aflu aici, ca să protestez împotriva unor bovine”, a spus Sebastian Marina, actor al Teatrului Andrei Mureșanu. Tot el se întreabă ironic de ce ar mai fi nevoie de diete și de îngrijirea siluetei de acum încolo, când oricum „murim de foame în curând”.

„Vor să ne taie totul, vor să ne jupoaie, să ne facă și mai săraci ca până acum, nu putem trăi cu mizeria asta de salariu. Și așa suntem săraci!”, a spus o protestatară.

„Aici sunt numai oameni care nu au bani, care și-au plătit datoriile la stat, nu fac șmecherii, dar guvernanții mai fac mișculații, iar pentru cei care nu vor să plătească din Parlament, uitați cutia milei acolo”, a mai spus un alt sindicalist.

Cel mai mare miting din ultimii 10 ani

La miting au participat reprezentanți din numeroase domenii, de la CNSLR Frăția, CSDR, FSLI, Cartel Alfa, respectiv sănătate, învățământ, teatru, administrație publică, pensionari și alții.

Mitingul a fost programat între orele 12 și 14 și a fost calificat de liderii sindicali drept cel mai mare de acest gen din ultimii zece ani, din județul Covasna.

„Să ne unim, să ne trezim, vrem o singură revendicare către Guvernul Boc – Să-și dea demisia!”, a spus liderul de sindicat Cartel Alfa, Bong Vilmos.

„Nu vom fi de acord cu nicio măsură a acestui Guvern tembel, de ce să plătim noi nesimțirea lor! O asemenea măsură nu o vom accepta sub nicio formă”, a afirmat și liderul CNSLR Frăția, Vasile Neagovici, referindu-se la reducerea salariilor și a pensiilor.

El acuză liderii de la București pentru faptul că populația va fi urmărită de o sărăcie cruntă. Pe lista de revendicări întocmită de sindicate și înaintată prefectului Gyorgy Ervin se cere blocarea măsurilor de austeritate impuse de Guvern, respectiv să nu se taie din salariile bugetarilor și pensionarilor, să nu se desființeze 200 de spitale, să nu se reducă numărul de paturi, să nu se impoziteze tichetele de masă și așa mai departe. Sindicaliștii au mai spus că Guvernul a încercat să „cumpere” sprijinul maghiarilor, atunci când a dat undă verde studierii în limba maternă a istoriei şi geografiei.

Se reiau cursurile în şcoli!

La sfârşitul mitingului, preşedintele Sindicatelor Libere din Învățământ, Nagy Gábor, a anunțat că, deoarece numai cinci județe din țară, respectiv Covasna, Harghita, Bacău, Ilfov şi Călăraşi au mai rămas în grevă într-un procentaj mai mare de 50 la sută, greva din învățământ se suspendă, iar din 3 iunie, deci de astăzi, cursurile vor fi reluate conform orarului.

Potrivit IȘJ, până ieri la ora 16, Sindicatul nu a trimis nicio înştiințare oficială în acest sens.

Ana Sidon

Foto: Vargyasi Levente

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 16

Adaugă comentariu
kris, 4 iunie 2010
Nu stiu Ion, ce asi vrea sa fiu. Dar daca chiar voi pleca din tara ( nu in Ungaria) cu siguanta voi devenii cetateanul acelei tari care imi va arata un minim de respect si care va aprecia faptul ca si citeste integral
Ion, 3 iunie 2010
Nu te supara ca intreb Kris dar ce-ai vrea sa fii ? intreb asa de curiozitate. Eu iti dau dreptate la ce ai zis, mai putin cu faptul ca maghiarii sunt dezavantajati.
Ionel, 3 iunie 2010
Cu CV-02-YTM condus de mustaciosul + 2 sau 3 persoane aflate in autoturism si-au facut azi cumparaturile la PLUS iar domnul Craciun conduce CV-05-YTM si isi face ciubucurile in zona Baraolt.Doamna citeste integral
Lili, 3 iunie 2010
@Costel Holospin: sunt total de acord ca in Romania trebuie facute DE URGENTA reforme structurale dureroase , rezultat al celor 20 de ani de minciuni. Dar, sa nu vedem realitatea, ca din noiembrie citeste integral
MIHAI, 3 iunie 2010
Se face greva peste greva iar cei de la mediu,finante,ITM(cu CV-02-YTM) si azi si-au facut cumpataturile la PLUS,3 sau 4 persoane erau in autoturism.
dac, 3 iunie 2010
@reluc, la un asemenea comentariu poti primi oricand un raspuns ca rudele tale si acum locuiesc in case de chirpici... si asta de la un troglodit ca ... nu-ti spun ca apare el. In rest ai perfecta citeste integral
reluc, 3 iunie 2010
portocalii stau la putere cu ajutorul udmr , nu am auzit pe nimenea sa strige contra udmr . in schimb striga multi contra psd care nu mai este la putere de 6 ani.
florin, 3 iunie 2010
m-am saturat sa tot aud ca lumea e anti-munca sau nu vrea sa munceasca, faceti naibii odata locuri de munca ca sa avem unde muncii, cei din privat dau oamenii in somaj din cauza incompententei si a citeste integral
kris, 3 iunie 2010
Realitatea e jalnica. Noi facem compartii cu grecii care au o pensie de 800 de euro si acum? pai un grec daca vrea sa traiasca cat de cat decent poate sa vina la noi , la unguri , la bulgari ,etc, dar citeste integral
Costel Holospin, 3 iunie 2010
Sunt tare curios ce ar fi facut sindicatele, daca ar fi fost PSD la guvernare in aceste momente, miroase a manipulare, daca tot a venit vorba de mirosul culorilor. Da, culorile au miros si sunt si pe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.