ACTUALITATE 21 martie 2016

Promovabilitate de 37,80% la simularea Bacalaureatului

de Iulia Drăghici - Taraș | 853 vizualizări

Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna a făcut publice statisticile care reflectă situaţia notelor la simularea națională a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat, susținută de elevii claselor a XI-a și a XII-a, în perioada 7-10 martie a.c. Astfel, potrivit datelor oficiale, procentul de promovabilitate la clasele a XII –a a fost de 37,80%, respectiv 41,18% la secţia română şi 36,52% la secţia maghiară.

La clasa a XII-a, matematica a dat cele mai slabe rezultate

La simularea din martie a.c., au participat 1230 de elevi din clasele a XII-a. Dintre aceştia, 465 au luat note peste 6, procentul de promovabilitate fiind de 37,80%, respectiv 41,18% la secţia română şi 36,52% la secţia maghiară.

Doar 41,69% dintre elevii care au susţinut acest examen au promovat la Matematică, aceasta fiind şi materia cu cele mai slabe rezultate.

La Limba şi Literatura Română procentul de promovabilitate este de 57,02%, respectiv 72,58% la secţia română şi 51,02% la secţia maghiară. La proba de limba maghiară, susţinută doar de elevii aparţinând acestei etnii, procentul de promovare este de 69,08%.

La istorie promovabilitatea este de 83,84%, iar la proba la alegere aceasta este de 66,28%.

Comparativ cu notele obţinute la simularea naţională din martie 2015, la Limba şi Literatura Română s-au înregistrat cu 0,14% mai puţine note de trecere. În schimb la Matematică, procentul a crescut cu 5,50% faţă de situaţia de anul trecut. La istorie se înregistrează, de asemenea, o creştere cu 0,84 de procente, dar şi la Limba Maghiară, cu 3,11%.

„Pot să spun atât în numele meu, cât şi în numele colegilor mei, că rezultatele nu sunt satisfăcătoare. Având în vedere că totuşi este o simulare, şi că notele nu sunt trecute în catalog, este posibil ca şi elevii să fi tratat superficial examenul. Cu toate acestea, avem rezultate pozitive şi faţă de simularea organizată la nivel judeţean, în decembrie 2015, dar şi faţă de simularea din anul şcolar trecut tot din martie. Acest lucru înseamnă că din partea unora s-a depus efort şi că sunt şi elevi care tratează mult mai serios acest examen. Până  la urmă acest examen este ca o oglindă din perspectiva cunoştinţelor pe care elevii le-au acumulat până acum. Simularea este şi o situaţie menită să îi familiarizeze pe tineri cu atmosfera de examen real”, ne-a declarat inspectorul şcolar general, Kiss Imre.

Situaţia la clasa a XI-a

Un număr de 1229 de elevi ai claselor a XI-a a participat la simularea de Bacalaureat. Aici doar 24,49% dintre elevi au promovat, 31,94% fiind de la secţia română şi 21,40% de la cea maghiară. La Limba şi Literatura Română promovabilitatea a fost de 48,83%, la Limba maghiară 67,25%, la Istorie de 62,73%, iar la Matematică, 25,55%.

Kiss Imre le-a transmis elevilor că numai de ei depinde promovarea cu succes a examenului. „Este foarte important ca de acum încolo elevii să se apuce de învăţat. Mai este timp şi sunt sigur că toţi profesorii şi-au făcut un plan, ştiu că sunt şi pregătiri suplimentare. Eu i-aş sfătui pe toţi elevii să participe la toate orele, să participe la pregătirile susţinute de profesori şi acolo unde simt că au lipsuri să se pună pe învăţat. Numai şi numai prin studiu aprofundat şi prin învăţat se pot obţine note de trecere. Eu cred că este important pentru tineri să promoveze examenul de Bacalaureat pentru că astfel pot să îşi continue drumul spre facultate”, a punctat Kiss Imre.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.