ACTUALITATE 7 iulie 2021

Proiectul bazinului de înot de la Târgu Secuiesc este pe cale să primească finanțare

de Iulia Drăghici - Taraș | 1347 vizualizări

Autoritățile din Târgu Secuiesc anunță că proiectul bazinului de înot din oraș este pe cale să primească finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI). Ar fi vorba despre cel mai mare proiect din istoria localității, spune primarul. 

Astăzi am primit o veste foarte bună: a trecut la prima etapă proiectul bazinului de înot de la Târgu Secuiesc, ne-a informat Compania Națională de Investiții printr-o scrisoare oficială. 

Mai sunt doi pași: săptămâna viitoare ne vom susține poziția la Ministerul Dezvoltării, iar apoi avem nevoie de acordul Guvernului, fiind o investiție uriașă”, a transmis marți Primăria Târgu Secuiesc prin intermediul Facebook. 

La finele lunii iunie, în ședința ordinară a Consiliului Local, aleșii au adoptat două hotărâri referitoare la bazinul de înot.  Bokor Tibor, primarul municipiului Târgu Secuiesc, a declarat atunci că obiectivul va fi predat Companiei Naționale de Investiții pentru finalizare și că studiul de eficiență a fost deja depus cu succes.

Este important de subliniat că vorbim de o investiție de 144.448.000 de lei, cred că niciodată nu a existat un proiect de o asemenea valoare în Târgu Secuiesc”, a spus primarul, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituției. 

În februarie a.c., când ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a fost în vizită de lucru în județul Covasna, și-a asumat public faptul că investiția de la Târgu Secuiesc va primi finanțare. 

La Târgu Secuiesc există o structură începută de bazin. Vom prelua această investiție în finanțarea Ministerului și vom continua și finaliza acest bazin”, a spus Cseke Attila. 

Proiectul bazinului de înot a început în 2006, dar nu a fost finalizat din lipsă de fonduri, spuneau autoritățile în 2018, la inaugurarea patinoarului acoperit, în spatele căruia se află scheletul viitoarei piscine. 

Și această investiție a fost realizată tot prin CNI și a costat 24 de milioane de lei. 

Sursa foto: Kézdivásárhely Önkormányzata/Primăria Târgu Secuiesc. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.