Proiectele „Tangibil-invizibil” şi „Sport, sănătate, comunitate”, câştigătoarele programului de bugetare participativă de la Târgu Secuiesc
Proiectele „Tangibil-invizibil” şi „Sport, sănătate, comunitate” au fost desemnate, prin votul publicului, câştigătoarele celei de-a patra ediţii a programului de bugetare participativă lansat de Primăria Târgu Secuiesc.
Potrivit autorităţilor locale, în cadrul sesiunii de finanţare deschise la finele anului trecut au fost depuse şase proiecte, ce au vizat montarea de coşuri de gunoi inteligente pe raza municipiului şi plantarea de copaci în locurile aglomerate, amenajarea mai multor staţii de autobuz moderne prevăzute cu refugii, montarea a trei panouri publicitare care să poată fi folosite de organizaţiile non-profit, cluburile sportive, instituţiile de învăţământ şi grupurile de tineret, amplasarea unei bănci smart în Parcul Molnar Jozsias, achiziţionarea şi amplasarea mai multor mese de tenis de beton în aer liber, precum şi realizarea unei machete din bronz înfăţişând curţile din centrul oraşului şi alte câteva clădiri reprezentative, inscripţionată în limbile română, maghiară, engleză, precum şi în limbaj Braille pentru persoanele cu deficienţe de vedere.
Ultimele două proiecte menţionate, iniţiate de Clubul Rotary din Târgu Secuiesc, respectiv de către Clubul Bărbaţilor, au obţinut cele mai multe voturi din partea publicului, fiind declarate câştigătoare.
„În total, şase idei au fost depuse pentru competiţia din 2023, pentru care termenul limită de votare a fost 10 ianuarie 2024. Cele şase aplicaţii au primit un total de 666 de voturi, cele mai multe voturi (231) revenindu-i proiectului „Tangibil-invizibil - Macheta de bronz a curţilor din Târgu Secuiesc”, urmat de „Sport, sănătate, comunitate - tenis de masă, terenuri de joacă”, cu 217 voturi. Cele două proiecte vor primi o susţinere totală de 90.000 de lei din partea Primăriei”, se arată într-o postare pe site-ul instituţiei.
Primăria Târgu Secuiesc a lansat programul de bugetare participativă cu scopul de a implica cetăţenii în viaţa comunităţii locale, atât prin idei şi proiecte, cât şi prin participarea la procesul de deliberare privind finanţarea acestora.