Proiect comun Covasna – Braşov pentru zona Baraoltului
Judeţele Braşov şi Covasna urmăresc realizarea unui proiect important, finanţat din fonduri europene: cele două judeţe planifică, în cadrul unui proiect comun, consolidarea unei porţiuni de drum cu importanţă majoră pentru zona Baraoltului.
La şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Covasna din 30 octombrie, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre privind participarea, împreună cu judeţul Braşov, la un proiect care vizează reabilitarea unui drum care trece peste graniţa judeţului şi este de o mare importanţă pentru ambele judeţe.
Potrivit planului prezentat de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, proiectul vizează porţiunea de drum dintre localităţile Malnaş-Băi – Băţanii Mari – Baraolt – Augustin – Ormeniş – Apaţa – Măieruş, adăugând că: dat fiind faptul că porţiunea mai mare de drum se situează în judeţul Covasna, activitatea de coordonare a proiectului va fi realizată tot de judeţul nostru.
Preşedintele CJ Covasna a mai spus că, datorită unor activităţi de lobby desfăşurate în ultimele două luni, judeţul nostru a absorbit fonduri guvernamentale de aproape 9 milioane lei. Această sumă va fi alocată pentru activităţi sociale, construire de drumuri, precum şi pentru realizarea propriilor proiecte de investiţii ale judeţului.
Plenul CJ Covasna a aprobat şi proiectul de hotărâre privind realizarea drumurilor de acces pentru locuinţele de serviciu aflate în faza de finalizare, aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”.
Printre punctele de pe ordinea de zi s-a numărat şi proiectul de hotărâre privind acordul pentru executarea lucrărilor de reparații urgente asupra acoperișului castelului de la Olteni, imobil aflat în coproprietatea județului Covasna și a comunei Bodoc – salvarea imobilelor de importanţă istorică reprezentând o prioritate pentru autorităţile judeţene.
Consiliului Judeţean Covasna cofinanţează de câţiva ani costurile de funcţionare a Centrului din cadrul Programului „Rețeaua Centrelor de Informare Europe Direct”. Plenul CJ Covasna a aprobat, de asemenea, proiectul de hotărâre privind aprobarea cofinanțării acțiunilor Centrului pe anul 2015.
Consilierii judeţeni au votat toate punctele aflate pe ordinea de zi.