ACTUALITATE 2 septembrie 2022

Programul ediției 49 a Festivalului Folcloric „Ciobănașul”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1894 vizualizări

Ediția cu numărul 49 a celebrului Festival „Ciobănașul” din Întorsura Buzăului este aici! Artiști de valoare, ca Veta Biriș, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu, Adda, Lupii lui Calancea și alții, iubiți de oameni de toate vârstele, vor onora zilele acestea cu prezența lor scena celui mai longeviv eveniment folcloric din regiune. 

Spectacolele vor avea loc în tradiționala zonă Camping a orașului. Intrarea la eveniment este liberă. 

Sâmbătă, 3 septembrie: 

Sărbătoarea începe sâmbătă de la ora 16:00, după următorul orar: 

  • 16:00 - Royal music; 
  • 16:30 - Oana Radu; 
  • 17:30 - Royal music; 
  • 18:30 – Ro-Mania; 
  • 19:30 - Adda; 
  • 21:00 - Lupii lui Calancea cu Guz. 

Duminică, 4 septembrie: 

A doua zi de festival, când are loc tradiționala serbare de Ciobănaș, are deschiderea oficială de la ora 13:00. Chiar dacă pentru această zi orarul nu este bătut în cuie, există o planificare privitoare la intrarea în scenă a artiștilor. Astfel, rând pe rând, vor performa: 

  • Corul „Pădurenii” din Barcani;
  • Corul „Plai întorsurean” din Întorsura Buzăului
  • Corul „Voineștenii” din Covasna
  • Formația de dansuri „Mlădițe românești” de la Clubul Copiilor Întorsura Buzăului
  • Formația de dansuri „Opincuța” din Sfântu Gheorghe;
  • Ansamblul Folcloric Maghiar din Sfântu Gheorghe
  • Ansamblul Folcloric „ASTRA” Săcele - Brașov
  • Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaților” al Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, cu programul: 
  • - Dans local „Tablou coregrafic”;
  • - Taraful de copii al Casei de Cultură Întorsura Buzăului, coordonat de Ionică Mitrofan;
  • - Solist vocal Nicoleta Olariu;
  • - Dans „Sucitoarele”;
  • -Solist vocal Mălina Boricean;
  • -Dans „Someșul”.
  • Ansamblul Profesionist „Dor Transilvan” din Cluj, cu soliștii vocali: Veta Biriș, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu, Adriana Irimieș, Iulia Bucur și Sebastian Stan

Înainte de focul de artificii, programat în jurul orei 22:00, va fi și un program de dans pentru toate vârstele. 

La fața locului vor fi prezenți și meșteri populari și diferiți expozanți. 

Programul ar putea suferi unele modificări. Organizatorii își rezervă dreptul de a interveni în acest sens, în cazul în care situația o va impune. 

„Ciobănașul” este organizat de Primăria Întorsura Buzăului, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului. Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro sunt partenerii media oficiali ai evenimentului. 

Prima ediție a Festivalului Ciobănașul a avut loc în 1961. Este un eveniment care a pornit ca o sărbătoare a locuitorilor zonei Buzaielor, prilejuită de venirea toamnei și de faptul că era vremea când ciobanii coborau de la stâne și marcau reuniunea cu familiile lor și cu comunitatea. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.