ACTUALITATE 27 iunie 2016

Programul de lansare a proiectului „Tradiţii secuieşti”

de Iulia Drăghici - Taraș | 786 vizualizări

Lansarea oficială a cărţii şi a filmului documentar „Tradiţii secuieşti” are loc marţi, 28 iunie, la Muzeul Naţional Secuiesc, în sala Bartók Béla, de la ora 19.00. Spectacolul de dans popular al formaţiei Kincskeresők şi proiecţia filmului documentar se vor desfăşura la Teatrul Andrei Mureşanu de la orele 20.30, respectiv 21.30, informează organizatorii.

Lansarea monografiei şi a filmului documentar „Tradiţii secuieşti – o incursiune în cultura secuilor din România” este o activitate care se înscrie în proiectul cu acelaşi nume, iniţiat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice (IPP) Bucureşti, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2009–2014 prin programul Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european. Valoarea totală a proiectului a fost de 560.460 lei.

„Publicul interesat va avea prilejul să se întâlnească cu autorii monografiei Pozsony Ferenc, etnograf – profesor universitar la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi Kinda István specialist etnograf, precum și cu creatorii filmului Erdély András (reporter), Várkonyi Eszter (redactor, regizor), Vargyasi Levente (imagine/editor imagine)”, arată un comunicat de presă.

Monografia „Tradiţii secuieşti – o incursiune în cultura secuilor din România” este redactată în trei limbi: română, engleză şi maghiară. Aceasta a luat naştere „în urma unei cercetări etnografice realizate în 2015 în raza municipiului Sfântu Gheorghe, care a avut ca scop principal cartografierea obiceiurilor, tradiţiilor şi a meşteşugurilor secuieşti în mediul lor natural. În urma studiului efectuat de către specialiștii etnografi Pozsony Ferenc şi Kinda István au fost identificate un număr de douăzeci de datini, meșteșuguri și specialități gastronomice specifice zonei care sunt prezentate în volum. Filmul documentar de 53 de minute capturează tradițiile vii prezentate în monografie. Spectatorii pot afla cum se prepară pâinea cu cartofi, turta dulce sau pălinca tradițională și pot fi martorii unor tradiții locale ca fărșangul, viflaimul sau nunta secuiască”, informează Biroul de presă al Primăriei Sfântu Gheorghe.

Publicația apărută în peste 2000 de exemplare este destinată în primul rând turiștilor și vizitatorilor, și va fi distribuită gratuit publicului interesat prin Biroul Tourinfo.

 

Teme articol: traditii secuiesti
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.