ACTUALITATE 9 octombrie 2017

Programe pentru toată familia la Târgul de toamnă de la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1225 vizualizări

Oferta celui de al şaptelea Târg de toamnă, organizat anul acesta între 14-15 octombrie la Sfântu Gheorghe, se adresează – conform tradiției – tuturor membrilor familiei: cei mici sunt așteptați cu programe pentru copii variate și bogate în conținut, iar adulții sunt așteptați cu un târg colorat al produselor meșteșugarilor și micilor producători, cu concerte și spectacole de dans și cu hanul din târg.

Târgul de toamnă va avea loc în Piața centrală a orașului și are ca temă centrală albinele și mierea, regăsite în mai multe evenimente ale târgului. Producerea mierii de albine poate fi vizionată printr-o expoziție, dar multe alte activități interactive sunt organizate în jurul acestei teme, urmând a avea loc și ceremonia de învestitură a „Cavalerilor mierii”. Demeter Éva invocă povestea Reginei albinelor cu ajutorul metodei teatrului japonez de hârtie, dar nici prăjiturile cu miere, gustarea de miere sau încercarea costumelor de albine sau ședințele foto nu pot lipsi din program. Copiii participanți la activități vor primi gologani care pot fi preschimbaţi în miere în băcănia din târg. Programele legate de miere sunt organizate în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Albine din România, Filiala Județeană Covasna

Copiilor li se organizează şi jocuri de istorie cu conducerea trupei din Ungaria, numită Toma și compania lui. Participanții vor fi introduși în lumea jocurilor medievale de către animatori îmbrăcați în costume, iar copiii se vor întâlni cu glumeţii şi farsorii din târg. Mottoul trupei Toma și compania lui este: „Dacă faci cu plăcere: te distrezi. Dacă convingi pe altcineva: concurezi. Dacă nu vrei să câștigi: te joci”. Pe lângă jocurile logice, de perspicacitate, de pricepere și de curaj, vizitatorii mici ai târgului pot participa și la concerte și la casa dansului popular pentru copii.

Un invitat special al Târgului de toamnă, ediția a 7-a, este maestrul Nicolae Voiculeț, artist complex și evoluat, virtuoz al naiului, dirijor, coordonator muzical și producător, care este Ambasador al culturii și turismului românesc. Este primul artist român care a primit „Darul Mărului” – U.N.E.S.C.O., simbol al speranţei, generozităţii şi al unității în diversitate.

În serile celor două zile de târg, muzica populară și cea seculară vor fi în centrul atenției: trupa de tamburină Söndörgő vine din Ungaria pentru prima dată la Sfântu Gheorghe să ne încânte și să ne invite la dans cu muzica lor balcanică, iar trupa HolddalaNap, tot din Ungaria, cântă muzică creată din motive balcanice, persane, latino-americană și flamenco. Scopul trupei Spontán, formată din muzicieni din Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, este promovarea muzicii tradiționale maghiare, trupa fiind și câștigătoarea premiului întâi la Festivalul de Muzică Stradală Sfântu Gheorghe chiar după înființarea ei.

Programul Târgului de toamnă va fi accesibil în curând pe pagina web a Primăriei, la adresa www.sfantugheorgheinfo.ro și în evenimentul de facebook la adresa https://www.facebook.com/events/1946878135589601/.

(Biroul de Imagine al Primăriei)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.