ACTUALITATE 28 iunie 2018

Producătorii covăsneni pot să-și vândă marfa în primul Mall Țărănesc din țară

de Iulia Drăghici - Taraș | 2068 vizualizări

Deja, două gospodării din județ s-au alăturat programului

„Împreună, sporim valorile și tradițiile românești!”. Sub acest slogan a luat naștere inițiativa primului Mall Țărănesc online din România, un loc unde oferta micilor producători din toate județele țării întâlnește cererea din toată țara, ba chiar din toată lumea. Dintre cei aproape 500 de producători înscriși până acum pe platformă, doi sunt din județul Covasna. Înscrierile sunt deschise în continuare pentru toți cei care doresc să-și promoveze și să-și vândă marfa de calitate produsă în micile lor gospodării, de la alimente, până la ornamente, haine și așa mai departe.

„E primul an în care producem ceva. Ne-am mutat de doi ani la Boroșneu Mic și e primul în care facem agricultură. Practicăm agricultura ecologică, dar nu avem certificare, pentru că aceasta se obține foarte greu. (...) Mall Țărănesc este o idee foarte bună și m-a bucurat faptul că au fost deschiși să primească tot felul de producători. (...) Mi-a plăcut și cum arată platforma, partea grafică și am ajuns la ea din recomandări. E o platformă prietenoasă, te descurci ușor. Deocamdată nu am vândut nimic, dar pentru noi e un început bun”, ne-a spus miercuri Anca Dinu de la Gospodăria Costi din Boroșneu Mic, una dintre cele două înscrise până acum pe MallȚărănesc.ro.

Oferta aceste mici gospodării din județul Covasna cuprinde legume și zarzavaturi, precum ceapă verde sau salată, dar și produse lactate, printre care telemea de vacă, lapte proaspăt de vacă sau caș afumat.

„Suntem o pereche de tineri dornici de viață lungă, sănătoasă și am ales acest loc la margine de sat, să retrăim vremurile de altădată, așa cum se trăia odată ... în liniște, natural, cu gospodăria ta și cu obligația să ocrotești natura cu ajutorul căreia poți trăi mult și bine prinzând vârste înaintate dar sănătoase. Am luat această proprietate în toamna lui 2016 și de atunci o transformăm în continuu.

Țelul nostru e ca în timp să avem pe lângă o grădină mai mare și mai bogată în de toate, și să amenajăm o tiroliană vara și teleschi iarna pentru copiii care momentan se dau doar cu sania pe dealul de lângă noi, cât și să achiziționez câțiva cai cu care să fac plimbări cu turiștii dornici de  cutreierat minunatele dealuri și păduri aflate la o aruncătură de băț.

Noi oferim legume și zarzavaturi bio veritabile, nu le stropim cu chimicale, nu erbicidăm. Folosim metode naturale ca pe vremea bunicii. Preferăm o producție mai mică, dar sănătoasă. Nu am încredere în ce se importă bio. Oferim și brânzeturi, lapte de la Nea Adrian, săteanul meu de suflet”, este descrierea publicată de această gospodărie pe platforma Mall Țărănesc.ro.             

Celălalt covăsnean care a făcut pasul de a se înscrie pe această platformă este Carmen Moldoveanu din Ozun, care produce miere polifloră.

„Avem producători din toată țara. Chiar din fiecare județ avem cel puțin câte un producător. La ora actuală sunt înscrise în jur de 480 – până în 500 de gospodari”, ne-a spus unul dintre coordonatorii proiectului Mall Țărănesc, Mihai Mihu.

„Schimbarea României se face de jos în sus”

„Ne-am tot întrebat cum să-i ajutăm mai mult pe țăranii români și pe oamenii care vor să-i susțină (și să mănânce sănătos). Și am ajuns la concluzia că, într-o lume în care imaginea este foarte importantă, nimic nu se mai poate vinde și cumpăra, pur și simplu. Așa că am creat eticheta #Mallțărănesc. Hai să salvăm produsele românești, pe o piață foarte competitivă! Hai să #CreștemRomâniaÎmpreună!”, transmit coordonatorii proiectului, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Fiecare produs care va fi vândut sub brandul „Mall Țărănesc” va avea o etichetă cu un cod QR. Acesta poate fi scanat cu orice telefon inteligent, iar rezultatul va afișa pe ecranul dispozitivului povestea micilor producători.

Cine se află în spatele Mall-ului Țărănesc

În spatele inițiativei se află aceeași echipă care a lansat în anii trecuți și demersul Creștem România Împreună sau Adoptă un țăran.

„O echipă  coagulată  în jurul ideii că schimbarea României se poate face  de jos în sus, prin implicarea fiecărui cetățean, prin stimularea  micului producător de la țară, prin consumul de produse românești, prin implicarea societății civile în informarea și educarea  producătorilor și consumatorilor, prin crearea unor punți de legătură între aceștia. Milităm pentru promovarea și conservarea  tradițiilor românești,  pentru consumul  hranei curate, pentru dezvoltarea și consolidarea unor relații comerciale și personale între micul producător de la sat și consumatorul de la oraș.

Demersul inițiat de Asociația Creștem România Împreună (Brașov),  în urmă cu mai bine de un an,  prin proiectul Adoptă un țăran, este  prelungit cu o componentă comercială de tip ofertă-cerere on-line, prin intermediul platformei informatice www.malltaranesc.ro și prin implicarea altor actori locali în culegerea, prelucrarea și gestionarea datelor din teritoriu. În acest fel Mall-ul țărănesc se organizează  în Raioane cu produse țărănești, ce acoperă diverse zone geografice bine determinate, au identitate, autonomie și administrație proprie”, mai arată site-ul malltaranesc.ro.

Mihai Mihu recomandă celor care plănuiesc să adere la platforma online Mall Țărănesc să scoată în evidență povestea lor, „pentru că asta îi individualizează. Accentul se pune pe fiecare gospodărie în parte”.

Ce spun reprezentanții Direcția Agricolă Covasna despre platformele online

Atât vânzătorul, cât și cumpărătorul trebuie să fie cinstiți și onești. Aceasta este regula de aur prin care o tranzacție online, fie că vorbim de produse locale sau nu, va fi de succes, potrivit directorul Direcției Agricole Covasna, Könczei Csaba.

„În cazul în care este o inițiativă viabilă și credibilă, recomandăm, bineînțeles, agricultorilor să se alăture. Din câte știu, la nivel local mai funcționează câte un site de acest fel, de comerț sau de schimb de marfă. (...) Le recomandăm agricultorilor covăsneni să vândă doar produse de calitate. Dacă are calitate, atunci poate să rămână pe platformă și să rămână și pe piață. Din punct de vedere al siguranței alimentelor, aici am niște rezerve având în vedere că aceste produse nu intră în circuitul verificabil. Dar asta e viața! Se pot cumpăra și medicamente online și nu știi de unde le cumperi și ce conțin. Tot timpul, esențialul este ca și vânzătorul și cumpărătorul care practică această relație de comercializare online să fie onești și corecți”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, directorul Direcției Agricole Covasna.

Lansarea etichetei, sâmbătă, la Prima Școală Românească din Brașov  

Mall Țărănesc va avea parte sâmbătă, 30 iunie, la Prima Școală Românească din Brașov, în curtea Bisericii Sfântu Nicolae, de un eveniment oficial de lansare a etichetei din spatele brandului Mall Țărănesc. Evenimentul se va desfășura între orele 12:00 și 17:00 și va aduce la un loc producători din toată țara și o mulțime de activități interesante.

„Cel mai important moment din acest eveniment va fi lansarea unui brand de produse 100% românești, care se vor reuni sub eticheta Mallțărănesc! Lansăm o provocare pentru consumatorii și producătorii români, căci ne dorim să punem în mișcare prima inițiativă românească de tipul open-brand, menită să adune laolaltă sute de gospodari și meșteșugari autohtoni. Primele produse marca Mallțărănesc vor putea fi degustate și apreciate pe 30 iunie, în cadrul acestei agape deosebite!”, transmit coordonatorii în invitația la evenimentul inițial prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.