Prinţul Charles al Marii Britanii, în vizită privată în România
Este posibil ca prinţul Charles să ajungă şi la reşedinţa sa din Valea Zălanului
Prinţul Charles al Marii Britanii a sosit miercuri dupăamiază într-o vizită privată în ţara noastră pentru a petrece câteva zile de vacanţă.
Preşedinta Fundaţiei „Mihai Eminescu“, Caroline Fernolend, a declarat că este posibil ca prinţul Charles să ajungă la reşedinţa sa din localitatea covăsneană Valea Zălanului, dar şi în localitatea Viscri din judeţul Braşov, unde are o proprietate la care se fac lucrări de renovare. Potrivit acesteia, prinţul Charles va sta în România până luni.
De câţiva ani, moştenitorul coroanei britanice vine în fiecare primăvară în România. Ultima sa vizită a avut loc în luna mai a anului trecut, când a petrecut mai multe zile la Valea Zălanului, un cătun cu doar 150 de locuitori din zona Baraolt,
unde a cumpărat trei clădiri vechi de peste o sută de ani, pe care le-a renovat şi le-a transformat în reşedinţă temporară.
La Valea Zălanului, care şi-a păstrat intactă atmosfera medievală, prinţul de Wales s-a bucurat de lucruri simple, cum ar fi plimbările pe jos sau cu căruţa prin pădure, picnic-uri la iarbă verde, laptele proaspăt muls sau pâinea de casă coaptă în
vatră. Aproape de fiecare dată când a venit în România, prinţul Charles a fost oaspetele contelui Kalnoky din Micloşoara, care s-a numărat printre puţinii invitaţi din România la nunta prinţul William.
Preocupat de conservarea monumentelor istorice, prinţul Charles s-a implicat în ultimii ani într-un program de reabilitare a mai multor sate săseşti întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimoniul UNESCO. De altfel, acesta patronează Fundaţia „Mihai Eminescu“, care se ocupă de protejarea şi conservarea caselor vechi din mai multe judeţe ale Transilvaniei.
Anul acesta şi fiul cel mic al prinţului Charles, Henry, a fost la Valea Zălanului, unde a petrecut sărbătorile de Paşti împreună cu mai mulţi prieteni.