Cei trei covăsneni şi-au propus la plecarea din 25 decembrie să reuşească cucerirea Vf. Mt. Cook (ar fi fost prima reuşită românească), un salt cu paraşuta de la 4.600 de metri, primul pentru ei, şi participarea la competiţia Wanaka Challenge - Iron Man (3.800 m înot, 180 km bibicletă şi 42 km alergare). Singurul obiectiv neatins rămâne vârful Mt. Cook, despre care aţi citit deja în paginile ziarului nostru. Cât despre reuşitele expediţiei în Noua Zeelandă, vi le prezentăm chiar cu cuvintele celor aflaţi acolo, texte preluate de pe blogul expediţiei, www.newzealandexpedition.blogspot.com. Cipri în drum spre aeroport: „dacă nu-mi place, eu nu le plătesc saltul!”. Dan: „da, dar atunci te mai iau o dată băieţii în avion fără paraşută. Că, de fapt, se plăteşte paraşuta, nu săritura!” Dan, văzând un ceas reglat pe ora Budapestei: „is anybody from Hungary?”. Tipa de la office: „a fuckin’ crazy skydiver. Do you wanna fly with him?!”. Dan: „Adică cu un ungur nebun? ...

Dan Manolăchescu, Ciprian Niţu şi Bogdan Radu se află deja în drum spre casă

Cei trei covăsneni şi-au propus la plecarea din 25 decembrie să reuşească cucerirea Vf. Mt. Cook (ar fi fost prima reuşită românească), un salt cu paraşuta de la 4.600 de metri, primul pentru ei, şi participarea la competiţia Wanaka Challenge - Iron Man (3.800 m înot, 180 km bibicletă şi 42 km alergare). Singurul obiectiv neatins rămâne vârful Mt. Cook, despre care aţi citit deja în paginile ziarului nostru. Cât despre reuşitele expediţiei în Noua Zeelandă, vi le prezentăm chiar cu cuvintele celor aflaţi acolo, texte preluate de pe blogul expediţiei, www.newzealandexpedition.blogspot.com.

15 ianuarie 2009

Vorbe memorabile ale oamenilor care azi au sărit cu paraşuta pentru prima oară în viaţa lor

Cipri în drum spre aeroport: „dacă nu-mi place, eu nu le plătesc saltul!”. Dan: „da, dar atunci te mai iau o dată băieţii în avion fără paraşută. Că, de fapt, se plăteşte paraşuta, nu săritura!” Dan, văzând un ceas reglat pe ora Budapestei: „is anybody from Hungary?”. Tipa de la office: „a fuckin’ crazy skydiver. Do you wanna fly with him?!”. Dan: „Adică cu un ungur nebun? Ăăăăăă... dacă trebuie...!” Cipri: „uite mă că ăştia ne îmbracă cu costume în culorile patriei. Dacă murim, măcar murim cu tricolorul pe noi...” Dan la urcarea în avion: „na, hat beszelhetunk magyarul...”. Ungurul Eugene: „Igen. Hat tudnod kel hogy en a tegnap fogtam neki enek a bisznisznek... ho, ho, ho...” (na, păi putem vorbi în maghiară # daaa... păi trebuie să-ţi spun că eu ieri m-am apucat de business-ul ăsta) Ungurul Eugene către Dan, dar să audă toţi: „get closer because I don’t afford to lose you. I already lost six persons this week. It’s quite to much...” Cipri: „îmi plac decolările!”, instructorul lui Cipri: „mie nu!”. Bogdan când s-a deschis uşa: „ei, acuma sunt puţin nervos!” iar către instructor: „I’m a little bit nervous now!” Instructorul către Bogdan: „Me too!” Bogdan, ultimele cuvinte: „Sper să nu uit să zâmbesc!” Bogdan la aterizare: „Băi, de ce n-am bani să mai merg o dată!” Dan la aterizare: „Ei, da, asta e o chestie care poate da dependenţă!” Cipri la aterizare: „Yiuppi!“ Dan şi Bogdan văzând filmul lui Cipri: „Băi, nu ţi-a prea ieşit zâmbetul, tu trebuie să mai sari o dată!“

19 ianuarie 2009

Reuşită totală

Mai mult decât realizarea unuia dintre ţelurile expediţiei, Challenge Wanaka a devenit pentru Bogdan împlinirea unui vis. Iron Man-ul Noii Zeelande nu este unul oarecare. Dacă pe cel din Ungaria l-am considerat inuman, acesta este mai mult de atât. Nu numai distanţele sunt uriaşe, nu numai orele sunt multe, ci şi traseul este dificil. Înotul a fost, în sine, un Iron Man. Apa rece, valurile şi lacul total neospitalier pentru înot au făcut ravagii între competitori. Nam văzut atâta stres nicăieri, la start. Sincer spun, gândul la posibilitatea unui înec mi-a trecut şi mie prin cap (pentru amănunte, consultaţi-l pe Bogdan). Apoi a urmat firescul: picioare în cap, îngrămădeală, lupta cu valurile (căci înot nu se mai numea...), cu frigul (mi-a degerat creierul) şi, în cele din urmă, şi cu restul competitorilor. Bogdan a ieşit din apă ultimul, dar în uralele mulţimii care ştia ce înseamnă 3,8 km de înot într-o apă ca cea care a fost. La ciclism n-am scăpat de ceea ce ne era frică: vântul. Cu care am pedalat „în contră“ exact jumătate din distanţa de 180 de km. Bicicletele şi-au făcut datoria şi am scos timpi bunicei. Bogdan chiar a recuperat masiv. Am mai prins şi o ploicică rece, dar la condiţiile ce se preconizau în noaptea dinaintea startului am considerat-o o binecuvântare. La alergare am pornit în aclamaţiile mulţimii care afla de la anouncer că - în premieră pentru acest Challenge - sunt doi români care concurează. Ca să fie tacâmul complet a ieşit soarele şi s-a făcut cald. Am mers binişor amân doi, cu toate că traseul a fost foarte denivelat şi cu o mare parte (20 km) pe pietriş. Tot nesomnul, stresul şi necazurile din noaptea precedentă sau evaporat la linia de finish unde Cipri ne-a primit la fel de bucuros ca şi cum ar fi fost alături de noi pas cu pas. La nici jumătate de oră după finish am tăiat-o către Chirstchurch, căci dimineaţă trebuia să ne urcăm în avion. Cu ocazia aceasta şi-a realizat şi Cipri Iron Man-ul Noii Zeelande la condus, în 7 ore jumătate reuşind să ne ducă dormind până la băieţii cărora le-am lăsat maşina.

Din Singapore, Dan Manolăchescu