ACTUALITATE 10 februarie 2024

Primarul Antal Arpad: Zarurile au fost aruncate, hotelul Bodoc va fi demolat

de Agerpres | 2963 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că demolarea fostului hotel Bodoc, cumpărat de autorităţile locale în anul 2014 cu suma de 745.000 de euro, ar putea începe în acest an, dacă Consiliul Local va aproba documentaţia tehnică şi actualizarea devizului general pentru acest obiectiv.

Antal Arpad a menţionat că municipalitatea nu a renunţat la intenţia de a construi un centru multicultural şi de tineret în locul fostului hotel, care a fost dezafectat.

„Practic, zarurile au fost aruncate. Deci, nu avem ce să facem cu clădirea respectivă, trebuie să o demolăm şi, aşa cum am promis în urmă cu 3-4 ani, vom construi acolo altceva. A venit COVID-ul, a venit războiul, ne-au luat câţiva ani din viaţă şi din planuri, dar asta nu înseamnă că am renunţat la ceea ce dorim să facem acolo (...) Deci, vă spun, eu cred că zarurile au fost aruncate, am intrat într-o stradă cu sens unic, nu putem să ne mai întoarcem. N-am putut valorifica clădirea, Consiliul Local a aprobat un Plan Urbanistic Zonal care vorbeşte despre ce se va construi aici. Sunt sigur că va fi o construcţie care va da un rang oraşului, aşa cum a fost construcţia Muzeului Naţional Secuiesc în urmă cu o sută şi ceva de ani. Deci, asta e, n-o realizăm într-un an, nu o vom realiza în doi ani, dar cu siguranţă se va realiza acel proiect (...) Până acum am aşteptat ca să fie o documentaţie completă, această documentaţie nu cuprinde doar demolarea hotelului, (...) ci, inclusiv, acolo e o staţie de transformare care trebuie mutată, deci sunt nişte cheltuieli conexe care sunt incluse în acest proiect. Dacă va aproba, vineri, Consiliul Local, vom organiza o licitaţie şi vom vedea. În mod normal, dacă licitaţia merge ok, nu văd niciun impediment ca să fie demolat anul acesta”, a declarat primarul Antal Arpad.

Aprobarea documentaţiei tehnice şi actualizarea devizului general pentru demolarea fostului hotel Bodoc s-au aflat pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Consiliului Local municipal.

Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a lucrărilor se cifrează la 5.756.440 lei fără TVA, iar demolarea ar urma să se facă prin sfărâmare mecanică, respectiv prin forfecare cu foarfeca hidraulică.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a achiziţionat hotelul Bodoc de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care îl cumpărase în 2003 împreună cu alte active ale fostei SC Turism şi Agrement „Oltul”, scoasă la privatizare.

În 2007, noul proprietar a început modernizarea hotelului, dar lucrările au fost sistate la scurt timp, iar clădirea cu 10 etaje a rămas în paragină. După cumpărare, autorităţile locale şi-au exprimat intenţia de a reabilita hotelul şi de a amenaja aici spaţii pentru birouri, o sală modernă de conferinţe, precum şi un centru wellness de patru stele, dar nu au avut resursele financiare necesare şi nici nu au găsit un partener privat interesat.

Drept urmare, au scos hotelul la licitaţie cu un milion de euro, însă nici după cea de-a patra licitaţie nu au reuşit să îl vândă, deşi au redus preţul până aproape de cel de achiziţie, iar în cele din urmă au decis să îl demoleze, pentru a construi în locul lui un centru multicultural şi de tineret, care va avea, printre altele, o bibliotecă ultramodernă şi o sală de concerte unică în ţară.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.