Primăria Sfântu Gheorghe a finalizat acţiunea de dezinsecţie împotriva ţânţarilor şi căpuşelor
Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat, luni, că a finalizat acţiunea de dezinsecţie împotriva ţânţarilor şi căpuşelor, în acest scop fiind împrăştiate insecticide atât din aer, cât şi la sol.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, dezinsecţia parcurilor şi zonelor verzi din jurul blocurilor s-a făcut în două rânduri, pe 5 şi 19 iulie.
„În ambele acţiuni, ţânţarii au fost eliminaţi atât prin pulverizare din aer, cât şi la sol, acţiunile având loc dimineaţa devreme sau seara târziu. În timpul pulverizării, din aeronavă au fost folosite insecticide marca Permex de tip 22, în timp ce produsele chimice Detral Super au fost utilizate în timpul pulverizării la sol. Ambele tipuri de substanţe chimice sunt certificate de Ministerul Sănătăţii şi nu reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor”, au arătat reprezentanţii Primăriei, pe pagina de internet a instituţiei.
Aceştia au mai menţionat că dezinsecţia s-a realizat în urma avertizărilor specialiştilor, potrivit cărora ţânţarii şi căpuşele pot transmite boli grave, precum West Nile sau Lyme.
„Din cauza încălzirii climatului, în zonă au apărut şi specii de ţânţari care sunt purtători de diferite boli şi viruşi, astfel că înţepătura lor poate fi infecţioasă, punând în pericol sănătatea oamenilor şi a animalelor de companie. Specialiştii au avertizat că există o probabilitate mai mare de a contracta virusul West Nile, provocat de ţânţari, în perioada iunie-noiembrie. Virusul se răspândeşte prin înţepături de ţânţari şi boala poate avea consecinţe grave, inclusiv complicaţii ale sistemului nervos central, meningită sau encefalită. Răspândirea virusului West Nile poate fi controlată prin reducerea numărului de ţânţari şi protejarea împotriva înţepăturilor acestora. Pulverizarea a afectat, totodată, căpuşele, care, de asemenea, poartă boli periculoase, astfel încât muşcăturile lor pot fi dăunătoare oamenilor şi animalelor. Larvele ţânţarilor apar în 10 - 15 zile, iar substanţele chimice folosite în timpul exterminării afectează numai insectele vii, nu larvele, astfel că pentru rezultate mai eficiente era necesar să se repete acţiunea de dezinsecţie. Pulverizarea a avut loc dimineaţa devreme şi seara târziu, pentru că la aceste ore albinele şi alte insecte sunt mai protejate, iar ţânţarii sunt cei mai activi în acele momente”, precizează sursa citată.