ACTUALITATE 7 iunie 2021

Primăria Întorsura Buzăului cere relocarea ursoaicei cu doi pui care a apărut luni în zona Camping

de Iulia Drăghici - Taraș | 13876 vizualizări

O ursoaică și cei doi pui ai ei au ieșit luni, în jurul orei 13:00, să caute mâncare în zona Camping din Întorsura Buzăului, unde au rupt un gard, au omorât două găini și au plecat apoi spre oraș, unde era pe cale să le iasă în față și doi copii care se întorceau de la școală. Animalele au fost alungate în pădure de autorități și jandarmi. Între timp, Primăria a făcut o adresă către asociația care administrează fondul de vânătoare să înceapă demersurile pentru relocare.

Am făcut o adresă la asociația care gestionează fondul de vânătoare din zonă, Wild Hunt, să ne asigure protecție și să facă la rândul lor o adresă de relocare, în baza cererii noastre. E periculos. Ursoaia era mare și cu puii după ea, în oraș, între case, ziua în amiaza mare. Erau doi copii care veneau de la școală și care urcau la casele de deasupra Campingului. Au ajuns, din păcate, urșii mai importanți decât oamenii”, ne-a declarat primarul Raul Urdă.

Se pare că nu doar în zona Întorsurii Buzăului au fost înregistrate conflicte între om și urs, ci și la Barcani și la Sita. Probleme sunt, de altfel, în multe comunități din județ, după cum au mai precizat autoritățile locale în ultimul timp. 

Un mesaj Ro-Alert, prin care oamenii din Întorsura Buzăului au fost informați să se ferească de animalele sălbatice, pentru că sunt considerate periculoase, a fost transmis luni. 

Nu încercați să vă apropiați de ele sau să le hrăniți. Rămâneți în casă, evitați deplasarea în zonă, dacă nu este absolut necesară”, au mai transmis pompierii de la ISU Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.