ACTUALITATE 7 aprilie 2010

Preşedintele Traian Băsescu de Înviere la Miercurea-Ciuc: „Românii trebuie să simtă solidaritatea“

de Covasna Media | 513 vizualizări
07apr2010-basescuPreședintele Traian Băsescu, împreună cu soţia Maria și fiica cea mică, Elena, au participat sâmbătă la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă „Sfântul Nicolae“ din Miercurea-Ciuc. Președintele a declarat că a dorit să vină în această zonă întrucât a apreciat că românii trebuie să fie încurajaţi şi trebuie să simtă solidaritatea. Ahiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, care a oficiat slujba, i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu că s-a ostenit să vină în Harghita împreună cu familia şi a menţionat că este o mare sărbătoare pentru românii din această zonă. Traian Băsescu a fost primul care a primit lumină din partea ÎPS Ioan , după care a dat lumină unor persoane aflate la ieşirea din Catedrală.

07apr2010-basescuPreședintele Traian Băsescu, împreună cu soţia Maria și fiica cea mică, Elena, au participat sâmbătă la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă „Sfântul Nicolae“ din Miercurea-Ciuc. Președintele a declarat că a dorit să vină în această zonă întrucât a apreciat că românii trebuie să fie încurajaţi şi trebuie să simtă solidaritatea.

Ahiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, care a oficiat slujba, i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu că s-a ostenit să vină în Harghita împreună cu familia şi a menţionat că este o mare sărbătoare pentru românii din această zonă.

Traian Băsescu a fost primul care a primit lumină din partea ÎPS Ioan , după care a dat lumină unor persoane aflate la ieşirea din Catedrală.

La finalul slujbei mici de Înviere, mulţimea a înconjurat de trei ori, alături de preşedintele Traian Băsescu şi familia sa, Catedrala Arhiepiscopală, iar în acest ritual li s-au alăturat şi credincioşii de la o altă biserică ortodoxă din Miercurea Ciuc.

La sfârşitul procesiunii, Băsescu a fost dus de IPS Ioan, alături de familie, într-o încăpere aflată la subsolul Catedralei, invitându-i să ciocnească un ou roşu şi să guste câteva bucate tradiţionale.

La ieşire, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a vrut să vină aici pentru că a apreciat că românii trebuie să fie încurajaţi şi trebuie să simtă solidaritatea.

„Am vrut să vin aici pentru că am apreciat că românii trebuie să fie încurajaţi şi trebuie să simtă solidaritatea. (...) Avem toţi motive de bucurie, de linişte şi de încredere“, a spus Băsescu.

Întrebat cum se simte după ce a luat Lumina Sfântă, şeful statului a spus: „E un sentiment de împăcare cu mine, sentiment pe care cred că îl au toţi oamenii în momentul în care primesc Lumină în noaptea de Paşti“.

Prezenţa şefului statului în Harghita i-a bucurat pe localnicii români. „Este un lucru foarte bun pentru cetăţenii de naţionalitate română care trăiesc aici. Îi urăm un bun venit în această frumoasă biserică a noastră. Este o onoare pentru noi, mai ales că suntem minoritate aici“, au spus localnicii.

„Iată că Preşedintele României n-a uitat de românii din Covasna şi din Harghita aşa cum au încercat unii să sugereze acum câteva săptămâni. Din contră, a fost alături de noi într-unul din momentele cele mai frumoase ale simţirii româneşti şi ortodoxe. Putem repeta la nesfârşit pentru cei ce nu vor să înţeleagă: avem în preşedintele Traian Băsescu un sprijin cât se poate de solid şi o susţinere necondiţionată. Hristos a Înviat!” a spus Petre Străchinaru, prim-vicepreşedinte PD-L Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Janos Iuhas, 8 aprilie 2010
Eu nu fac la PSD campanie dar asa va fi ca stiu sa exploateze. Oricum aia cu "comunisti" este veche tare, nu stiu cum poate sa mai fie actuala cand comunisti vechi sunt peste tot si oricum avem altele citeste integral
gigi, 8 aprilie 2010
Foarte trist daca Ardealul o sa fie zona comunistilor de la PSD. Sa speram totusi ca nu va fi asa si romanii vor fi destul de intelepti incat sa nu voteze PSD.
Janos Iuhas, 7 aprilie 2010
A pierdut mult PD în Ardeal şi încearcă se dreagă busuioc. Slabe şanse, va fi zona PSD.
Lili, 7 aprilie 2010
Declaratia Presedintelui suna cam asa: "romanii uitati de Dumnezeu in zona Secuimii ar trebui sa simta si ei solidaritatea, adica ceva de genul ca de sarbatori si alegeri electorale Presedintele se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.