Premii și distincții la ISU Covasna
Ziua Pompierilor a fost sărbătorită cu o ceremonie specială
Ziua Pompierilor a fost sărbătorită marți, 13 septembrie, la ISU Covasna, cu o ceremonie militară, la care a luat parte și prefectul Ráduly István. În cadrul acestui eveniment, un ofițer și cinci subofițeri au fost înaintați în grad, pentru că s-au remarcat în activitatea desfășurată. Au fost și alți pompieri evidențiați la această activitate.
„Astăzi, 13 septembrie, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna, Ziua Pompierilor din România a fost marcată printr-o ceremonie militară.
În cadrul ceremoniei, au fost înaintați în grad un ofițer și cinci subofițeri care s-au remarcat în activitatea desfășurată. De asemenea, s-au oferit diplome de merit pentru pompierii militari care s-au distins în activitățile sportive din acest an, respectiv plutonier adjutant Vrabie Cătălin și plutonier adjutant Fenichiu Florentin.
Domnul Fazakas Botond, voluntar ISU în cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, a fost premiat pentru sprijinul acordat echipajelor SMURD, participând la peste 150 de misiuni în acest an.
Diplomă de mulțumire a fost acordată și domnului Sipos János, pompier voluntar în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ozun, al cărui echipaj a intervenit la 30 de incendii pe parcursul acestui an”, a transmis ISU Covasna, prin intermediul unei postări pe Facebook.
Și premierul Nicolae Ciucă a avut un mesaj adresat tuturor pompierilor din România în contextul sărbătorii de marți.
„De la biruința eroică de pe Dealul Spirii, în urmă cu 174 de ani, pompierii români au obținut încrederea și respectul cetățenilor, prin misiuni de cele mai multe ori extrem de dificile. Faptul că astăzi România este un stat funcțional și sigur se datorează inclusiv eforturilor neobosite ale celor care ne protejează și ne salvează.
Cu toții am fost impresionați de profesionalismul salvatorilor, dovedit și în ultima perioadă în care țara noastră a fost afectată de fenomene climatice extreme - secetă, inundații, incendii. În misiunile cotidiene de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, fac dovada umanității, gestionând provocări dintre cele mai diverse cu empatie și respect față de cei aflați în suferință.
Pregătirea lor la cele mai înalte standarde este prețuită și la nivel internațional. Mereu la datorie, pompierii români au dovedit încă o dată că sunt salvatori europeni. Misiunile dificile din Grecia și Franța, colaborarea cu echipele partenere din Europa, au demonstrat că solidaritatea și curajul sunt valori universale, traduse în teren prin eforturi supraomenești și autentice fapte de eroism.
Mulțumiri și recunoștință eroilor noștri salvatori! România și întreaga Europă contează pe dumneavoastră!
La mulți ani și mult succes în misiunile de salvare!”, a transmis prim-ministrul.
Pompierii covăsneni au sărbătorit alături de cetățeni în ziua de vineri, 9 septembrie, când unitățile ISU Covasna din tot județul au fost deschise publicului.
Sursa foto: ISU Covasna